Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Adrian Alin Petrache
Discurs
„România la Jocurile Olimpice de Iarnă”
Echipa olimpică a României, alcătuită din 24 de sportivi, participă zilele acestea la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, în Federația Rusă.
Sunt prezenți circa 6.000 de sportivi din 85 de țări, dintre aceștia 1.650 fiind paralimpici. Vor fi atribuite 98 de medalii de aur în diferitele discipline și tot atâtea medalii de argint și de bronz.
La schi alpin suntem reprezentați de sportivii Alexandru George Barbu, Ioan Valeriu Achiriloaie și Ania Monica Germaine Caill, care sunt însoțiți de antrenorul Sebastian Barbu; la schi fond concurează sportivii Paul Constantin Pepene, Daniel Pripici și Timea Sara, antrenori Ioan Lungociu și Daniel Borca; la sărituri cu schiurile suntem reprezentați de sportivul Sorin Iulian Pîtea, antrenor Florin Spulber; la biatlon concurează sportivii Cornel Dumitru Puchianu și Eva Tofalvi, antrenori Simon Marton și Vasile Gheorghe. Lotul de schi este însoțit de Puiu Gaspar, oficial, și Norbert Fancsali, maseur.
La patinaj artistic suntem reprezentați de sportivul Zoltán Kelemen, antrenor Gheorghe Chiper.
La bob dublu feminin concurează Maria Adela Constantin și Andreea Grecu, antrenor Paul Neagu; la bob dublu masculin, sportivii Nicolae Istrate și Florin Cezar Crăciun, iar la bob patru masculin, echipajul va fi format din Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Dănuț Ion Moldovan și Bogdan Otava, antrenori Iulian Daniel Pacioianu și Silviu Dan Scurtu. La sanie am trimis sportivii Valentin Crețu, Alexandru Teodorescu, Nicolae Radu Șovăială și Raluca Strămăturaru, antrenori Sorina Ticu și Eugen Radu, iar la skeleton vor concura Dorin Dumitru Velicu și Maria Marinela Mazilu, antrenori Florin Bucur și Marius Tomiță Ene.
Delegația este însoțită de medicii Delia Iacob, Tatiana Arișanu și Dan Florin Tănase, coordonator al personalului medical.
Am ținut să amintesc numele tuturor membrilor delegației, deoarece îi consider adevărați temerari, date fiind condițiile generale precare pentru sporturile de iarnă.
Deși Festivalul Olimpic al Tineretului European, desfășurat în județul Brașov în urmă cu un an, a contribuit la o oarecare îmbunătățire a infrastructurii, sunt încă multe probleme de rezolvat, iar primele rezultate se pot vedea doar peste câțiva ani.
În aceste condiții, la nivelul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, se consideră că o clasare a unui sportiv român în primele zece locuri ar echivala cu o medalie, iar o poziție în primele 20 ar fi considerată o performanță deosebită.
Sportul reprezintă un bun ambasador atunci când este susținut permanent și sunt menținute premisele pentru performanță. Trebuie să avem răbdare, să sprijinim sportul, iar rezultatele vor veni.
Succes sportivilor români!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .