Sonia Maria Drăghici

„România, mereu pe ultimul loc”

Bucureștiul a fost votat recent cea mai urâtă capitală din Uniunea Europeană, arată agențiile de consultanță turistică străine, care notează lipsa apei potabile în unele zone, murdăria de pe străzi sau chiar și lipsa străzilor. Drumurile sunt avariate, se adună grămezi de gunoi pe străzile principale, nu există întotdeauna apă caldă și în unele cazuri nu există nici canalizare sau apă potabilă, iar Capitala țării noastre arată ca un oraș din Evul Mediu.

În 2001, România era pe ultimele locuri într-o statistică internațională cu privire la calitatea vieții locuitorilor, iar în 2009 a ajuns pe penultimul loc în top, înaintea Bulgariei. Indicele de clasificare ține cont de rata criminalității, poluare, acces la apa potabilă, canalizare, electricitate și transport public.

România noastră, cu care am fost învățați să ne mândrim, se află de fapt în totalitate într-o stare deplorabilă, cu deficiențe mari privind infrastructura, cu probleme grave de protecția mediului și poluare, la care se adaugă toate

celelalte probleme grave privind starea economică, nivelul de trai al populației și protecția socială.

Nimic nu ne mai miră în privința aprecierilor făcute țării noastre, iar suficiența cu care ne privim realitățile înconjurătoare nu ne scapă de evaluările peiorative ale străinilor. Spunem că probabil acesta ne este destinul, nu putem face mai mult și ne complăcem în propria mediocritate.

Se spune că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Dar oare merităm cu adevărat ca Președintele țării să ne deturneze istoria și să ne denigreze înaintașii? Ce vină avem noi pentru gravele sale carențe de cultură și comportament demonstrate în repetate apariții publice? Scuzele pe care domnul președinte ar fi trebuit să le aducă Casei Regale a României, după declarațiile nedemne adresate fostului rege Mihai, ar fi trebuit să fie completate cu scuze față de propriii cetățeni.

Conducătorul țării ar trebui să ceară scuze poporului român pentru situația dezastruoasă în care a ajuns România și pentru faptul că nu o mai poate reprezenta cu demnitatea cuvenită. Criza prin care trecem este mai severă decât pare, deoarece, pornind de sus în jos, există o gravă decadență morală, generatoare de efecte pe termen lung.

„Un bun patriot nu dorește și nici nu provoacă neînțelegeri cetățenești ci, dimpotrivă, prin exemplul și puterea sa de convingere, trebuie să contribuie la moderarea, pe cât se poate, a celor care exagerează și să fie un factor de înțelegere și de pace. Nu încetează să fie blând decât atunci când patria, în pericol, are nevoie să fie apărată. Atunci devine leu, luptând să învingă sau să moară”, spunea, acum două secole, Silvio Pellico.

Un președinte patriot, care poartă, după cum a afirmat, drapelul țării în inimă, ar trebui să realizeze că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor celor ce l-au votat și, dacă nu poate fi leu cu adevărat, așa cum se pretinde, singura soluție ca să rămână în istorie e o demisie de onoare.