Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Remus Florinel Cernea
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„România nu are nevoie de două noi reactoare nucleare!” Riscurile și costurile implicate în realizarea și utilizarea centralelor nucleare sunt mult prea mari. Rațional ar fi să se renunțe treptat, dar cât mai repede, la o astfel de sursă de energie, cu atât mai mult cu cât tehnologiile de azi permit trecerea rapidă către sursele regenerabile de energie, acestea fiind sigure și mai ieftine pe termen mediu și lung.
Accidentele nucleare de la Cernobâl (URSS, 1986), Three Mile Island (SUA, 1979) și Fukushima (Japonia, 2011) demonstrează că tehnologii care provin din țări diferite au vulnerabilități care pot conduce la un impact negativ major și de lungă durată pentru oameni, animale și mediu.
Pe lângă riscurile implicate în utilizarea propriu-zisă a centralelor nucleare, problema deșeurilor rămâne pretutindeni una dificil de gestionat, iar posibilitatea unor atacuri teroriste este, de asemenea, un factor de luat în seamă.
România ar trebui să renunțe la energia nucleară și să demareze o procedură de _phase-out_ pentru a închide, într-un interval de timp pe cât posibil cât mai scurt, cele două reactoare existente la Cernavodă. Cererea energetică pe piața internă este în scădere, iar potențialul de dezvoltare a surselor regenerabile în țara noastră este unul foarte mare și va putea acoperi, printr-o dezvoltare progresivă și printr-un mix energetic echilibrat, atât necesarul intern, cât și posibile solicitări de export către țările din jur. De altfel, energia eoliană a și depășit, pentru anumite perioade din ultimii ani, cantitatea de energie livrată de către Centrala de la Cernavodă. Construirea eventuală a două noi reactoare ar reprezenta o risipă de resurse uriașe (aproximativ 5 miliarde euro, conform datelor prezentate în presă) și asumarea unor riscuri pentru România, dar și pentru regiune, care vor îngrijora atât cetățenii români, cât și statele vecine (Moldova, Ucraina, Bulgaria).
Am afirmat în repetate rânduri puncte de vedere în acest spirit, inclusiv prin documente publice, și în calitate de deputat, și în calitate de consilier de stat în Cabinetul Victor Ponta I.
Strategia energetică a României pentru perioada 2014–2035 încă nu este finalizată, iar o dezbatere politică asupra acesteia nu a avut deocamdată loc. Conform secretarului de stat în Departamentul pentru Energie, Károly Borbély, se preconizează că în luna octombrie a acestui an va fi supus dezbaterii publice un document privind strategia energetică.
În absența unei strategii energetice asumate de către România, este hazardată, fără justificare solidă și fără a se
încadra într-o strategie dezbătută și asumată de către țara noastră, declanșarea procedurii de selectare de investitori pentru realizarea proiectului „Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă” cu un termen foarte scurt, de până în 8 septembrie 2014.
Acest lucru este îngrijorător nu doar pentru că deschide calea realizării acestor două reactoare nucleare în România, ci și pentru că viciază libera concurență, descurajând alți potențiali investitori pe lângă cei din Republica Populară Chineză. În plus, declarațiile premierului conform cărora România va coopera cu China pentru realizarea reactoarelor nucleare suspendă, practic, principiul unei licitații libere și corecte, întrucât aceasta pare să fie una cu un final anunțat înainte de a se derula.