Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
other · respins
Nicolae Ciprian Nica
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„România nu își permite crize politice artificiale”
PDL și PMP au cunoscut o nouă lovitură politică la sfârșitul săptămânii trecute, când Curtea Constituțională a respins sesizarea privind constituționalitatea hotărârii Parlamentului prin care a fost realizată remanierea guvernamentală.
Decizia Curții Constituționale arată că liderii PDL și PMP au mentalitatea unor politicieni dispuși doar să facă scandal, fără niciun fel de bază juridică.
Pe de altă parte, decizia Curții Constituționale are darul de a tranșa și pe viitor astfel de situații posibile.
Cel mai important însă este faptul că, în contextul internațional – și mă refer aici la criza din Ucraina –, decizia Curții Constituționale are darul de a păstra, în continuare, capul pe umerii politicienilor care visau la instabilitate politică doar de dragul scandalului și al unor posibile avantaje personale.
Cred că în aceste momente este important ca toată clasa politică din România să dea dovadă de înțelepciune. Nu este nici locul și nici momentul unor astfel de jocuri politice, căci România nu își poate permite nici măcar să lase senzația unei eventuale crize politice.
Din acest punct de vedere, demersul PDL-PMP reprezintă o nouă dovadă de iresponsabilitate a celor două partide! Din păcate, și cei care s-au aliat acestui demers au demonstrat, la rândul lor, că sunt la fel de iresponsabili.
Este regretabil că există astfel de politicieni care, pentru interesele lor de grup, își doresc să arunce România într-o criză politică, fără să le pese că la granița Uniunii Europene se ridică nori de praf de pușcă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.