Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Munteanu
Discurs
„România nu mai are militari”
România este singura țară din NATO care a hotărât ca pensia militară să treacă la civil.
Începând cu decembrie 2010, multă vreme se va vorbi despre harababura creată de o hotărâre nedreaptă și de umilința trăită de cei care au slujit și au apărat țara. Peste 160.000 de români din această categorie au fost mințiți, adică au fost asigurați prin declarații publice că nu vor fi afectate pensiile de până la 3.000 lei (30 milioane lei vechi), adică 92–93% din totalul „asistaților”, așa cum i-a numit președintele Băsescu. Pentru ca scopul să fie atins, guvernanții au introdus o prevedere legată de „stagiul militar complet”, așa că unele dintre pensiile de sub 3.000 lei au fost diminuate chiar cu 70%.
Deși legea nu făcea o referire expresă, cei peste 160.000 de pensionari au pornit să scotocească prin arhive. Mulți dintre ei au lucrat în mai multe garnizoane din țară, așa că oamenii au fost nevoiți să parcurgă drumuri lungi și obositoare în căutarea adeverințelor solicitate de către instituțiile militare în afara legii. Pentru că au fost destui cei care nu au găsit documente pentru lungi perioade de muncă, s-a ajuns ca mii de pensionari să aibă „stagiu militar incomplet”. Acest lucru a dat naștere la proteste și la o accentuată stare de nemulțumire, așa cum s-a putut remarca în transmisiile radio-tv.
Explicațiile venite din partea puterii au fost tardive și contradictorii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că recalcularea acestor pensii este ilegală, în consecință, HG nr. 735 a fost suspendată.
Surpriza a venit din partea Guvernului Boc, care a declarat că recalcularea continuă, conform metodologiei de până la acel moment.
La foarte scurt timp, președintele Băsescu a spus că decizia ICCJ trebuie respectată, vorbele sale fiind reluate de către „purtătorii săi de mesaj” în toate dezbaterile televizate.
Pentru a mai diminua din efectele greșelilor făcute, Guvernul a schimbat HG nr. 735 cu o ordonanță de urgență prin care se prelungește termenul de recalculare până la 31 decembrie 2011 și prin care se stabilește că depunerea adeverințelor revine instituțiilor militare.
Consider că cei vinovați de dramele celor afectați ar fi trebuit imediat destituiți. Personal, nu cred că lucrurile s-au liniștit, ba, dimpotrivă, urmările vor fi de lungă durată, chiar dacă, momentan, lumea este preocupată de evenimentele din Tunisia și Egipt.
Deși mi-aș dori să nu am dreptate, pensiile militare vor reveni în discuție atunci când vor apărea noi nemulțumiri, alături de un alt subiect cu impact național, cel legat de criza alimentară care amenință România. Este o perspectivă sumbră care amenință din nou populația, și așa sărăcită de criză, dar mai ales de guvernarea din acești ultimi ani.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .