Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Miron Alexandru Smarandache
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„România nu poate avea un deficit bugetar mai mic de 1,4%”
Deși negocierile dintre conducerea Guvernului și creditorii internaționali ai României sunt în plină desfășurare în aceste zile, îmi exprim speranța că discuțiile vor fi, în final, favorabile părții române. În opinia mea, poziția reprezentanților noștri în divergența referitoare la cuantumul deficitului bugetar al României pentru anul viitor, asupra căruia negocierile au bătut pasul pe loc, este una corectă și pertinentă. După cum se știe, FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială au cerut un deficit bugetar de 0,9%, însă Guvernul a explicat în termenii cei mai clari cu putință că nu se poate merge mai jos de 1,4% din PIB. Prim-ministrul Victor Ponta a accentuat, în repetate rânduri, că solicitarea forurilor internaționale nu este sustenabilă, deoarece ar presupune reducerea sumelor alocate pentru investiții, sănătate, apărare și cofinanțarea proiectelor europene în perioada de convergență 2014–2020. Aș mai reliefa, la acest capitol, observația potrivit căreia și opoziția a fost de acord cu deficitul de 1,4% propus de Guvern, reacția contextuală a lui Theodor Stolojan în acest sens fiind edificatoare și confirmând analiza corectă a Executivului.
Ceea ce românii trebuie să rețină este faptul că, indiferent de rezultatul final al negocierilor cu delegația comună FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, respectiv chiar dacă se va stabili un deficit bugetar de 1,4%, în România nu se va majora anul viitor absolut nicio taxă și niciun impozit. De asemenea, indexarea pensiilor și majorarea alocațiilor pentru copii, inițiative absolut necesare și promovate de Guvern în acest an, sunt cuprinse în Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2015, deci nu există niciun fel de pericol privind întârzierea punerii acestor decizii în aplicare.
De altfel, depunerea Legii bugetului și votarea acestuia în Parlament, proceduri ce vor avea loc în zilele următoare, vor consfinți pentru toată lumea, inclusiv pentru cârcotașii care mai lansează zvonuri fără acoperire, că nu se mărește nicio taxă, iar măsurile adoptate de Guvern, în sprijinul unor categorii defavorizate ale populației, precum copiii și vârstnicii, sunt perfect susținute de bugetul național. Nu în ultimul rând, este de remarcat că sumele necesare plății profesorilor care au câștigat definitiv în instanțele judecătorești procesele referitoare la diminuarea salariilor din urmă cu patru ani, în urma deciziei aberante luate de fostul Guvern PDL, au fost deja distribuite de către Ministerul Finanțelor spre autoritățile locale, urmând ca oamenii să își primească banii care li se cuvin de drept.
Proiectul de buget pentru 2015 va ajunge miercuri pe masa Guvernului, pentru fi aprobat și înaintat Parlamentului spre dezbatere. Cred că săptămâna viitoare se pot finaliza discuțiile referitoare la adoptarea bugetului pentru anul viitor, în așa fel încât toată lumea să știe ce are de făcut și pe ce bani contează, în vederea continuării investițiilor aflate în derulare, dar și a inițierii unor proiecte noi, în infrastructură, sănătate și educație. Nu în ultimul rând, este important faptul că Ministerul Apărării va beneficia de o sumă mai mare anul viitor, deoarece noile circumstanțe geopolitice și creșterea implicării României, în contextul actual al întăririi blocului estic al NATO, impun o reconsiderare a capacităților de apărare a țării.