Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2013
other · respins
Adrian Gurzău
Discurs
„România, o țară confiscată politic și ruinată economic” După mai bine de 11 luni de guvernare USL, statul român a atins performanțe remarcabile însă din păcate regresive. Tot ceea ce s-a construit în ultimii 3 ani pe baza principiilor democratice și europene, în ultimele luni asistăm zilnic la o degradare a tot ceea ce semnifică consolidarea statului de drept. Actualul Guvern se manifestă ca un partid-stat, iar toate politicile publice inițiate sunt în directă concordanță cu agenda financiară a partidului mamut, în detrimentul agendei publice a cetățeanului. Această politică de guvernare în România, țară care a fost confiscată încă de anul trecut în numele a 7,4 milioane de nemulțumiți ipotetici și ruinată de atunci în mod sistematic în numele Uniunii Social-Liberale, poartă și un nume, respectiv „luatul cu japca”. Așa se numește instituirea de biruri spoliatoare.
În timpul campaniilor electorale am fost cu toții martorii unor promisiuni din partea formațiunii conduse de Victor Ponta și Crin Antonescu, prin care ne asigurau pe toți că nu vor crește taxele și impozitele, că nu vor îngloda România și pe români și că ne vor oferi un nivel de trai european. Dar, din păcate, astăzi, chiar de Ziua internațională a pacălelilor, actualii guvernanți ne-au dovedit, încă o dată, că ne-au mințit și că nu sunt capabili să își respecte angajamentele asumate – să conducă România cu responsabilitate și cu răspundere în interesul cetățeanului.
Tot ceea ce au realizat în aceste 11 luni a fost instituirea de noi biruri, gândite numai pentru a salva aparatul birocratic și afacerile călduțe ale clientelei de partid, cum este, spre exemplu, și impozitul forfetar, prin care pătura de mijloc a României este spoliată chiar și de jumătate din ceea ce obține prin muncă. Însă, din păcate, veștile proaste nu se opresc aici și am să mă opresc numai asupra câtorva aspecte economice mai relevante:
România nu se poate baza pe o creștere economică sănătoasă. Scăderea economică este mai probabilă mai ales de când „lărgirea bazei de impozitare” s-a dovedit un fiasco, la fel ca și așa-zisa „reformă a statului”, asta deoarece nimeni nu face nimic pentru a stopa privilegiile și risipa hrănite din banul public.
Din cauza impredictibilității politice și fiscale în care se zbate România de aproape un an (punând la socoteală și tentativa de lovitură de stat de astă vară și declarațiile belicoase ale liderilor USL împotriva Europei, FMI și așa mai departe), investițiile străine au scăzut de la 9 miliarde de euro la sub un miliard. Sunt mai mulți cei care pleacă decât cei care vin, iar cei care pleacă au știut să lase în urmă numai ruine – utilități vândute la fier vechi, zeci de mii de oameni fără o pâine pe masă.
Banii care vin de la românii care lucrează în străinătate, cei pe care Uniunea Social-Liberală voiau să-i extermine de pe listele electorale, au scăzut de la 5 miliarde de euro la jumătate. Mai mult, dacă până acum muncitorii plecați trimiteau bani pentru familii și pentru ca să își construiască case, acum își iau familiile cu totul și chiar își vând proprietățile. România se confruntă cu o pierdere a forței utile de muncă mai tragic decât dacă s-ar afla într-un război. De fapt, din punctul de vedere al respectului față de muncă și al recompensării meritelor reale, România se află într-un război: al statului împotriva propriilor săi cetățeni.