Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
other
Elena Cătălina Ștefănescu
Discurs
„România pe locul 16 în Indexul de Performanță în Schimbări Climatice”
Schimbările climatice și încălzirea globală nu mai sunt de mult puse sub semnul întrebării, aceste fenomene devenind realitate peste tot în lume. Efectele schimbărilor climatice pot fi observate cu ușurință și în România, iar nevoia de acțiune devine din ce în ce mai acută. Intervenția pe probleme de mediu a devenit nu numai o obligație morală față de modul în care alegem să ne construim viitorul, ci și o necesitate pe termen mediu și lung, pentru a prezerva calitatea vieții în țările dezvoltate.
România a implementat de-a lungul ultimilor ani multe politici publice, ca răspuns la directivele europene din domeniul protecției mediului. Cu toate acestea, cred că este necesară o evaluare și o analiză a efectelor acestor politici publice, în oglindă cu rezultatele obținute de alte state europene sau din regiune. De aceea, aș vrea ca astăzi să vă aduc în atenție rezultatele studiului german privind Indexul de Performanță în Schimbări Climatice.
Indexul de Performanță în Schimbări Climatice 2014 (CCPI 2014) a fost lansat de Germanwatch și Rețeaua de Acțiune pentru Climă – Europa (CAN Europe), în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP 16 de la Varșovia, Polonia. Potrivit Indexului, țara noastră se situează pe locul 16 din 58 țări ce au participat la studiu, un loc mult mai bun în comparație cu anii trecuți. Domeniul în care România înregistrează cea mai bună performanță este cel al sistemului energetic, pentru care ocupă locul patru. Cu toate acestea, raportul indică și două semnale de alarmă pentru țara noastră – politicile climatice naționale și emisiile provenite din transportul rutier, unde ocupăm locul 42 pentru ambele capitole.
Statele Uniunii Europene se plasează în topul clasamentului, însă angajamentele privind reducerea de emisii nu sunt respectate întru totul. Consider că atât România, cât și țările europene dezvoltate trebuie să adopte o poziție mai fermă pentru adaptarea la schimbările climatice, să intervină mai energic în combaterea efectelor schimbărilor climatice și să își propună ținte mai ambițioase pentru protejarea mediului înconjurător.
Cred cu tărie că România poate fi un model în regiune pentru dezvoltarea de industrii nepoluante, implementarea de politici publice pentru protecția mediului, dar și pentru o educație pentru mediu eficientă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.