Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Gheorghe Ciobanu
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„România președintelui Ponta: dreptate mamelor și pensionarilor”
Una dintre reușitele majore ale lui Victor Ponta ca prim-ministru a fost schimbarea paradigmei de gândire a relației dintre stat și cetățean. De unde în timpul guvernării Băsescu–Boc ori de câte ori existau dificultăți economice se luau măsuri de austeritate, actualul premier a avut curajul să schimbe această logică, să nu mai pună greul în spatele oamenilor și să încerce să-i ajute pe toți românii aflați în dificultate. Situația economică internațională, oricât de dificilă ar fi, nu poate justifica sacrificarea cetățenilor de dragul cifrelor.
Exemplul poate cel mai concludent că lucrurile s-au schimbat în România este reprezentat de amnistia fiscală aprobată de Parlament în cazul mamelor și pensionarilor care au primit, dintr-o greșeală a funcționarilor, prestații sociale mai mari decât cele la care aveau dreptul. 12.000 de mame și peste 21.000 de pensionari din România pot beneficia de acum, datorită Guvernului Ponta, de o măsură absolut firească de reparație socială. O astfel de măsură era nu numai necesară, ci și obligatorie, întrucât mamele și pensionarii nu aveau de ce să plătească pentru greșelile făcute de niște funcționari.
Este pentru a nu știu câta oară când Guvernul Ponta se distinge flagrant de Guvernul Boc. În timp ce guvernarea Băsescu–Boc a tăiat pensii și indemnizații pentru mame, a reținut banii pensionarilor în ciuda unei decizii a CCR, actualul Executiv acționează responsabil, empatizând cu situația celor aproape 33.000 de persoane. Alegerea pe care am avut-o a fost simplă: aruncăm zeci de mii de oameni dincolo de pragul sărăciei – uneori chiar al suportabilității, având în vedere valul de sinucideri care a precedat această decizie – sau folosim banii pe care îi avem pentru a repara o situație de care acești oameni nu sunt vinovați? Răspunsul a fost simplu: românii sunt pe primul loc.
Acești oameni au drepturi la fel ca toți ceilalți. Și pentru ei statul trebuie să funcționeze la fel, eliminând deja mult prea frustrantele diferențieri între privilegiați și restul cetățenilor. Când politica de stat a lui Victor Ponta a fost „nu mai lăsăm niciun român singur, îi ajutăm pe toți”, s-a făcut un mare pas înainte, din a ne transforma dintr-un popor într-o națiune.
Este o metodă de a închide toate rănile din societatea românească, toate faliile care au fost create în ultimii 10 ani.
Cele două legi adoptate de Parlament arată din ce plămadă sunt făcuți cei doi candidați principali la Președinția României. Klaus Iohannis și ACL s-au comportat cu dispreț față de mame și pensionari, făcând tot posibilul pentru a bloca măsurile. Cea mai bună dovadă a venit săptămâna trecută, când colegii domnului Iohannis au preferat să dezerteze din Parlament decât să voteze în favoarea mamelor și a pensionarilor.
Aceste măsuri ne lasă să întrezărim cum va arăta România sub președintele Victor Ponta. Oamenii vor fi întotdeauna pe prim-plan, se vor căuta soluții la probleme și vor fi eliminate nedreptățile. Nepăsarea față de problemele oamenilor, devenită politică de stat în ultimii zece ani, va înceta.