Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2011
other · adoptat
George Ionuț Dumitrică
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi 52
Discurs
„România rămâne fără profesori”
Bătaia de joc constantă la care sunt supuse cadrele didactice de către guvernele PD-iste de aproape trei ani îi determină pe cei mai mulți dintre profesori să renunțe la aberantul sistem de învățământ din România, transformat astfel, cu mare pricepere _,_ de echipa Băsescu-Boc.
Și președintele Băsescu, dar și supușii săi portocalii le-au promis profesorilor în 2008 salarii cu 50% mai mari, au și legiferat o lege în sensul acesta, ca apoi, după ce s-au văzut cu sacii în căruța electorală, să nu le mai respecte acestora nici măcar drepturile câștigate prin instanțe.
Noua lege a educației naționale, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, stabilește că pentru finanțarea educației naționale trebuie alocat anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. În același timp, pentru activitatea de cercetare științifică trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.
Cum a ales Guvernul Boc să-și respecte propriile legi, susținute și apoi implementate pe post de reformă curajoasă și inedită? Evident, doar încălcându-le în mod flagrant!
Nici nu a intrat bine în vigoare Legea educației, că domnul Boc s-a și răzgândit peste noapte în ceea ce privește respectarea prevederilor acesteia și a decis, recent, să amâne până în 2014 alocarea a 6% din PIB pentru educație, contribuind, astfel, la subfinanțarea cronică a învățământului, ce va avea ca efect direct degradarea continuă a sistemului și umilirea profundă a profesorilor.
S-a dovedit, cu fapte, în ultimii trei ani, că echipa tuturor posibilităților benefice partidului-stat, cea a domnilor Băsescu-Boc, are numeroase alte priorități, extrem de costisitoare, dar educația și sănătatea românilor nu se numără printre ele. Guvernele PD-iste cheltuiesc bani cu nemiluita pe orice altceva – bazine de înot nedate în folosință, parcuri la sate sau stadioane comunale în pantă –, dar nu alocă mai nimic pentru binele poporului român.
Având în vederea situația drastică în care a fost aruncată educația din România, peste 40% din personalul didactic cu vârste până în 35 de ani, pe bună dreptate, vrea să părăsească sistemul de învățământ în următorii cinci ani, arată un studiu al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Potrivit studiului, profesorii cu vârste până în 35 de ani vor să plece din învățământ din cauza salariilor mici, care nu le asigură nici măcar traiul decent.
Totodată, studiul FSLI mai arată și că 29% din profesorii din sistemul preuniversitar susțin că nu au încredere și siguranță în ceea ce privește viitorul lor profesional.
Ce altceva ar mai avea profesorii de făcut într-o țară în care doamna Udrea decide dacă educația este sau nu o prioritate pentru România sau că banii necesari finanțării sistemului de învățământ îi sunt Domniei Sale de trebuință, pentru tot felul de proiecte SF de risipit banii publici?!