Dumitru Avram

„România se prăbușește”

România parcurge, cu siguranță, cea mai grea perioadă din ultimele decenii. Nimic nu ilustrează mai grăitor și mai dureros acest adevăr decât cozile interminabile făcute de bătrâni fie pentru obținerea amărâtelor lor de pensii după o viață de muncă, fie pentru obținerea pensiilor de urmași, a unui bilet de tratament sau, pur și simplu, a unui pachet de

alimente care să le mai ușureze traiul. Insuportabilele creșteri de prețuri pe care actualii guvernanți le angajează cu o detașare inconștientă anunță vremuri mai mult decât dramatice. Efectiv, românii nu mai au din ce trăi. Cum s-o mai scoată la capăt? Vreo 4 milioane au luat drumul bejeniei, lăsându-și copilașii în voia sorții, ca să nu mai pomenim de umilințele pe care le trăiesc printre străini și despre care le este rușine să vorbească. Mulți dintre ei s-ar întoarce și mâine acasă. Dar ce să facă aici? Să dea în cap, să fure sau să aștepte să cadă din picioare precum animalele vlăguite de boală și de foame? România se prăbușește pe zi ce trece, iar mai-marii de la București se fac a nu observa nimic.

Ei se bat pe justiție ca pe propria lor moșie. Pentru că aici, în justiție, se pot afla sau se pot ascunde toate nenorocirile care i-au adus astăzi pe români în sapă de lemn. Oameni aflați în fruntea țării înjură ca la ușa cortului, amăgindu-se cu speranța că interminabilul lor circ mai este pe gustul poporului. Nu mai este! Un popor ajuns la capătul răbdării nu mai are deloc chef de bancuri proaste.

Zilele acestea, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 90 de ani, iar denigratorii săi sunt din ce în ce mai puțini. Adevărul este că Nicolae Ceaușescu a fost un mare patriot, iar faptele ce-i pot fi reproșate aparțin mai degrabă unei conjuncturi nemiloase decât lipsei sale de preocupare pentru soarta românilor. Ceaușescu a făcut destule pentru această țară și nu cred să-l fi auzit cineva înjurând ca un birjar.

E adevărat, există și tipi subțiri care, pur și simplu, rămân insensibili la suferințelor celor mulți. Lor să le meargă bine, în hainele lor scumpe și în vilele somptuoase cărora nu le cunosc nici măcar numărul camerelor! Iar când priveliștea de-acasă devine greu de suportat, pleacă să-și odihească ochii prin locurile amețitoare din această lume.

Ce le pasă lor că moneda națională a ajuns o batjocură, ce dacă ne asigurau ei să avem încredere în leul nostru puternic, cine să-și mai aducă acum aminte de palavrele lor, acum, când milioane de români nu fac decât să se roage să supraviețuiască și să nu fie alungați din propriile case din cauza datoriilor de tot felul! „Leul nu putea să fie nesimțit”, spunea cu un umor greu de gustat guvernatorul Băncii Naționale, pentru ca un colaborator apropiat al său să ne asigure de faptul că instituția lor supraveghează în permanență jocul leului, aducându-l imediat în cușcă atunci când o ia razna. În plină recesiune, nouă ne arde de povești de adormit copiii.