Miron Alexandru Smarandache

„România și nevoia unui scut de apărare”

În ciuda asigurărilor date de Președinție, România trebuie să își mențină statutul de îngrijorare față de evoluțiile recente din Ucraina din toată zona estică, din Transnistria, până la granița cu Rusia. Este cât se poate de evident că ostilitățile nu se vor sfârși în următoarea perioadă, iar acțiunile expansioniste ale Rusiei, demarate cu scopul explicit al reînființării fostei Uniuni Sovietice, trebuie privite cu reticență de Uniunea Europeană și NATO. În acest context, solicitarea Ministerului Afacerilor Externe de la București ca NATO să redimensioneze capacitățile sale militare în zona Europei de Est constituie un gest de maturitate și înțelepciune, atât politică, cât și diplomatică. Din derularea evenimentelor de până acum de la granița estică a României rezultă fără echivoc că președintele rus Vladimir Putin nu poate să accepte un dialog constructiv și cooperant cu țările europene și Alianța Nord-Atlantică, context în care România este statul cel mai expus în cazul nefericit și nedorit al unui conflict militar.

Poziționarea României la frontiera orientală a Uniunii Europene și a NATO implică majorarea suportului pe care trebuie să-l primim din partea aliaților noștri. Evenimentele din imediata apropiere a granițelor noastre sunt, în opinia unor specialiști în politica externă, mult mai serioase decât impresiile propagate în exteriorul Ucrainei. Tocmai de aceea, există posibilitatea unor implicații negative nu numai pentru securitatea națională a României, dar și pentru securitatea internațională, a tuturor țărilor europene. Din aceste considerente, este de așteptat ca statele aliate din NATO să își reconsidere amplasamentul actual al capacităților militare spre România, prin redesfășurarea acestora spre est, respectiv pe teritoriul nostru, atât pe domeniul terestru, cât și pe cele aerian și maritim, spațiul Mării Negre fiind extrem de important pentru toate țările riverane. Redimensionarea solicitată de ministrul nostru de externe este absolut necesară, mai ales că în România vor fi în scurt timp operaționale elemente ale scutului antirachetă amplasat de NATO la Deveselu, un obiectiv care a nemulțumit Moscova încă de la începutul proiectului. De asemenea, anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, operațiune desfășurată

extrem de rapid, în ciuda împotrivirii țărilor din Uniunea Europeană și NATO, indică fără echivoc că acțiunile Moscovei nu țin seama de niciun fel de tratat internațional, nici de normele dreptului sau ale bunei-cuviințe, drept pentru care poziția asumată de Alianță trebuie să fie caracterizată prin fermitate și o permanentă stare de veghe la granițele de est ale României.

Iată deci suficiente motive pentru care România trebuie să fie în gardă, iar capacitățile noastre de apărare trebuie suplimentate printr-o prezență militară NATO mai consistentă, dacă nu chiar permanentă. Să ne reamintim că bunicii noștri i-au așteptat degeaba 50 de ani pe americani, iar acum, ca o ironie a sorții, ei chiar trebuie să vină și să aibă grijă de poporul român. Nu ne rămâne decât să sperăm că agravarea situației din regiune va avea reacțiile cele mai potrivite din partea aliaților noștri din UE și NATO și, în consecință, vom fi susținuți corespunzător în cazul în care, Doamne ferește, vom fi ținta unor acțiuni reprobabile și de nedorit din partea marii puteri a Estului.