Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Neculai Rățoi
Discurs
„România sub nămeți”
Astăzi aș fi vrut să vă vorbesc despre situația deosebită a unui cetățean din colegiul pe care îl reprezint dar, din păcate, ineficiența guvernanților și reaua-voință dau naștere unor teme care nu pot fi trecute cu vederea.
În permanență, anumite lucruri, fapte sau decizii provoacă dificultăți românilor, iar România este astăzi paralizată din cauza ninsorii. Drumuri închise, oameni blocați de ore și chiar zeci de ore în câmp, tone de zăpadă care îngroapă mașinile parcate pe marginea drumului. În vremea aceasta, ambulanțele nu pot ajunge la bolnavi, iar pompierii nu pot interveni la timp în situații de urgență, situații în care sunt periclitate vieți.
Dar ce fac autoritățile pentru a soluționa aceste probleme? Ca întotdeauna, autoritățile române sunt depășite de situație, asta deși au avut aproape un an să se pregătească de la iarna trecută și deși au fost înștiințate din timp asupra evoluției vremii și a inevitabilelor ninsori. În timp ce premierul somează public autoritățile să ia măsuri apărând la jurnalele de știri, lucrurile rămân în aceeași stare jalnică pe care o putem observa cu toții. Firmele care au
semnat contracte de deszăpezire cu statul câștigă în continuare la fel de bine, în timp ce românii își fac curățenie în fața blocului sau a casei, curățând trotuarul cu lopeți sau alte mijloace pe care le au la îndemână. Suntem martori la nenumărate exerciții de imagine, dar nu și martorii unor acțiuni care să restabilească ordinea. Oamenii sunt cei care plătesc din orice unghi am privi problema: plătesc taxe, pierd timp pentru a face ceea ce administrația trebuie să facă, ajung în spitale accidentați din cauză că efectiv nu au condițiile necesare pentru a se deplasa, iar, mai rău, unii plătesc cu prețul vieții.
De la ultima ninsoare și până la cea de acum două zile a trecut aproape o săptămână, o săptămână în care zăpada, transformată în munți de gheață, a stat pe trotuare și pe străzi. Un mesaj de bun-simț este cel că nu acolo este locul ei, domnilor din administrație! Această zăpadă care, conform Gărzii de Mediu, este extrem de toxică, trebuie scoasă în afara orașelor. Încetați odată cu bătaia de joc și acționați și pentru interesele cetățenilor, nu doar pentru ale dumneavoastră!
Nu aș dori să continui, deși ar mai fi încă multe alte lucruri de spus. Aș vrea totuși ca cei vizați să reacționeze, pentru că vorbesc în calitate de reprezentant al oamenilor care m-au ales, iar o întrebare pentru aceeași domni este: cum în alte țări civilizația este posibilă, în timp ce în România doar natura și bunul Dumnezeu ne mai pot ajuta?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.