Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Andrei Dominic Gerea
Discurs
## „România subterană”
În efervescența goanei după bani a premierului Boc, după ce acesta s-a trezit cu vistieria goală, deși din visele sale zilnice ne descria numai întâmplări economice pozitive și rezultate guvernamentale pe măsură, întreg aparatul guvernamental a aflat peste noapte că economia subterană a României se află la cote alarmante, de aproximativ 40% din PIB.
Premierul a uitat poate că nu guvernează de ieri, de azi și că această cifră impresionantă nu se topește peste noapte, chiar dacă intenția sa, cel puțin la nivel declarativ, pare extraordinar de heirupistă.
Ar fi trebuit ca atunci când a venit la guvernare, cu performantele sale echipe și cu sacul de promisiuni, care ar fi adus România pe cele mai înalte culmi de dezvoltare, domnul Boc să aibă și un plan concret și repede pus în aplicare în acest sens, și nu să vină, imediat cum s-a instalat în fotoliul de premier, cu măsuri care au dat un elan nemărginit acestui fenomen al evaziunii, pe mai multe planuri.
Un prim exemplu este mărirea contribuțiilor sociale, care i-a făcut pe angajatori să renunțe, în masă, după o perioadă de corectitudine, la angajarea forței de muncă necesare și să recurgă din nou la subterfugii, alegând, astfel, între supraviețuire și legalitate.
Un alt exemplu este cel al sufocării întreprinzătorilor cu o mulțime de taxe noi și, în special, cu acel celebru impozit progresiv _,_ care a pus pe butuci peste 100.000 de firme, convingându-i pe marea majoritate a acestora că nu merită să facă afaceri curate în România dacă, și în vreme de criză, propriul stat îi sufocă, la propriu, în loc să îi ajute să respire și să le administreze măcar câte o gură de oxigen, din când în când.
Și atunci când acesta vine și le mai taie substanțial salariile funcționarilor, care au menirea de a scoate la lumină contrabanda și de a amenda făptuitorii, cum mai are oare pretenții ca aceștia să-și facă datoria cu ochii închiși și să micșoreze acest fabulos procent de 40% din PIB al economiei subterane?
Dacă până acum nu v-ați întrebat, măcar o singură dată – fapt demonstrat prin măsurile greșite pe care le-ați întreprins până în prezent –, care sunt cauzele acestei creșteri a economiei subterane și care sunt cele mai bune și eficiente măsuri care ar putea diminua cauza și apoi, evident, efectul, nu văd ce așteptări aveți dacă veți merge pe același trend și veți sufoca din nou zona privată cu reglementări excesive, în loc să le aplicați mai bine pe cele deja aflate în vigoare, domnule prim-ministru Boc!
Dacă ați hotărât în al doisprezecelea ceas să eradicați evaziunea, domnule Boc, nu veniți cu planuri pe hârtie, ca acele faimoase promisiuni din programele de guvernare portocalii, ci veniți cu fapte, cu lucruri bine gândite, care să
aibă efect pozitiv pe termen lung și, în niciun caz, efectul invers celui scontat.
A! Era să uit: dacă vă interesează și nu v-a informat nimeni, să știți că în piețele agroalimentare se vând țigări de contrabandă! De când s-au mărit accizele... Oare cât o fi pierdut de atunci bugetul țării?