Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Angel Tîlvăr
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„România, sursă de persoane traficate și țară de tranzit” Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, o amenințare asupra securității individului și valorilor sociale și morale.
Acest tip de infracționalitate afectează în mod direct individul prin impactul pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale: libertatea individuală, societatea suportând, în același timp, influențe negative generate de amplificarea fenomenului corupției, al faptelor antisociale și al violenței, de crearea unor mecanisme criminale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică și securitate regională.
Traficul de persoane este una dintre cele mai profitabile activități de criminalitate organizată din Uniunea Europeană, potrivit Europol. Este o infracțiune gravă, dar și un abuz față de drepturile omului, de multe ori săvârșit împotriva unora dintre cei mai vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii. În jur de 250.000 de femei și copii din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică sunt transportați în fiecare an către alte țări, putând ajunge chiar și în Statele Unite.
Potrivit datelor poliției române, la noi în țară victimele sunt racolate cu predilecție din rândul fetelor și tinerelor femei cu vârste cuprinse între 13 și 33 de ani. Un sfert sunt minore, peste jumătate au vârste cuprinse între 18 și 23 de ani. Dintre tinerele repatriate voluntar și asistate de Organizația Internațională pentru Migrație (biroul din București), o mare parte au fost duse în Bosnia Herțegovina, apoi în Macedonia, Albania, Kosovo, Italia, Cambodgia, restul în alte țări. În ceea ce privește scopul traficului în anumite țări de destinație, printre acestea se numără Spania, Austria, Germania – trafic pentru exploatare sexuală, Grecia – trafic pentru muncă în condiții ilegale, Franța, Italia – pentru cerșetorie.
România este o țară-sursă, dar și o țară de tranzit pentru bărbați și femei din Moldova, Ucraina și Rusia traficați către Italia, Spania, Germania, Elveția, Republica Cehă, Cipru, Grecia și Austria, în scopuri de muncă forțată și exploatare sexuală. Minorii români sunt traficați în interiorul țării în scopuri de exploatare sexuală și cerșetorie forțată. Totodată, femeile și fetele rome sunt foarte vulnerabile în fața traficului de ființe umane.
În calitate de parlamentar preocupat de această problemă, dar și în calitate de membru al Comisiei pentru combaterea traficului de persoane, am simțit nevoia să fac această declarație pentru că, în ultimul timp, traficul de persoane este din ce în ce mai greu de monitorizat.
Consider că este nevoie de un efort comun, atât al clasei politice, cât și al instituțiilor implicate în domeniul combaterii traficului de persoane, pentru ca acest fenomen să fie diminuat și tânăra generație să nu fie afectată de una dintre cele mai mari amenințări la adresa demnității umane.