Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Nicolae Neagu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„România trebuie să intensifice efortul de susținere a integrării europene a Republicii Moldova”
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Ne apropiem de sărbătorirea Centenarului Unirii, a creării statului național unitar român. Ne desparte un an până la jubilarea a 100 de ani de existență statală românească modernă.
Și România nu trebuie să uite că dincolo de Prut, până la Nistru, sunt frați moldoveni, care au în majoritatea lor aceleași aspirații culturale, lingvistice și religioase și care sper că au în continuare aceeași dorință ca și noi, și anume integrarea în valorile Europei comunitare.
În această cheie trebuie înțeleasă și vizita la București a delegației Comisiei comune pentru integrarea europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.
Participând la această întâlnire, în calitatea mea de vicepreședinte al Comisiei comune a Senatului și Camerei Deputaților pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii preluării președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, care revine României, am reiterat necesitatea intensificării eforturilor României de integrare europeană a Republicii Moldova.
Dar pentru aceasta trebuie ca și Republica Moldova să intensifice pașii spre integrarea europeană.
Implementarea noului Cod electoral, în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu standardele internaționale și europene în materie, este esențială pentru recâștigarea încrederii partenerilor externi ai Republicii Moldova.
Anul Centenarului României, 2018, va fi un an de referință pentru Republica Moldova.
Continuarea parcursului european și democratic al Republicii Moldova depinde atât de succesul forțelor politice proeuropene în alegerile parlamentare ce vor urma, cât și de implementarea consecventă a angajamentelor de reformă asumate de Guvern.
Susținerea dinamică de integrare a Republicii Moldova în comunitatea europeană se vede în portofoliul consistent de proiecte ale României pentru Republica Moldova, sub raport energetic, al infrastructurii, al instituțiilor, precum și al valorilor.
Vizitele demnitarilor români, inclusiv a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, 24–25 februarie 2015, la Chișinău și prezența premierului Republicii Moldova la București confirmă această dinamică. Implementarea acordului de asociere și continuarea de către Chișinău a procesului de reforme și de modernizare prezintă o importanță crucială.
Susținerea de către România, pe 4 iulie anul curent, a aprobării de către Parlamentul European a deciziei privind acordarea condiționată de asistență macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro confirmă interesul manifestat de România în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.
Iată numai câteva argumente care mă determină să spun că situația geopolitică actuală, care a dus la o ușoară stagnare a procesului de integrare a Republicii Moldova în structurile europene, poate fi depășită, dacă România și Republica Moldova își vor dori în egală măsură integrarea europeană.