Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Liviu Ioan Balint
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„România, un aliat responsabil pentru Adunarea Parlamentară a NATO”
Este o onoare și o mare responsabilitate să găzduim, în Palatul Parlamentului, cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, cunoscută inițial sub numele de „Conferința Parlamentarilor NATO”, înființată în 1955, la Paris.
Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de o alianță puternică bazată pe o legătură transatlantică solidă, din cauza amenințărilor cibernetice, terorismului, acțiunilor agresive ale unor actori statali sau nonstatali, relațiilor tensionate cu Federația Rusă, conflictelor înghețate sau amenințărilor hibride, toate acestea fiind priorități în agenda comună a statelor membre NATO.
România a dovedit că este un aliat responsabil, credibil și solid asupra angajamentelor care decurg..., prin contribuțiile semnificative la operațiile și misiunile NATO din Afganistan și Kosovo.
Importanța acestei reuniuni, cu participarea a peste 50 de delegații naționale, este de a crea un scut puternic asupra vremurilor pe care le trăim astăzi, ce impun nevoia unei dezbateri, cu precădere la nivel parlamentar, asupra evoluțiilor de securitate și a provocărilor cu care se confruntă țările noastre, precum și sensibilizarea parlamentarilor față de problemele de apărare și securitate, fiind un forum unde legislatorii se pot întâlni regulat, pentru a discuta teme de actualitate, a schimba opinii, a înțelege punctele de vedere ale celorlalți.
Prin urmare, doresc să adresez o felicitare secretarului general al Camerei Deputaților, doamna Silvia Mihalcea, staffului tehnic, precum și întregii conduceri a Parlamentului României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.