Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Mihail Secară
Discurs
„Românii au talent: Victor Ponta – mentalist sau șarlatan?”
L-am urmărit, timp de un an de zile, pe Victor Ponta, cu sentimentul că am fost martor la ceva unic, inexplicabil și extraordinar. Dacă Victor Ponta ar fi pretins, în tot acest timp, că este mentalist și că vrea să ne ofere divertisment de calitate, cu siguranță că l-aș fi votat la orice concurs de popularitate. Susținând însă că este prim-ministru, Victor Ponta a reușit să îmi inducă o neplăcută stare de perplexitate și să se comporte ca un mărunt iluzionist, dacă nu chiar ca un șarlatan.
La un an de guvernare USL, românii sunt familiarizați cu lipsa de cinste, de rigoare și de bun simț cu care puterea se raportează la problemele lor. Problemele sunt mari, însă speranțele oamenilor și așteptările pe care aceștia le au de la Guvern sunt modeste. Cei mai mulți cred că oricine vrea să muncească ar trebui să poată găsi o slujbă care să îi asigure un minim nivel de trai. Românii mai cred că toți copiii trebuie să aibă parte de o educație bună și că ar trebui să poată merge la facultate, chiar dacă părinții lor nu sunt bogați. Și, când îmbătrânesc, românii vor să se pensioneze păstrându-și demnitatea și respectul celorlalți. Deși au înțeles că succesul lor în viață depinde și de propriile eforturi, românii cred în continuare că Guvernul ar trebui să îi ajute.
Clamând principii social-democrate, premierul Victor Ponta este însă departe de a fi găsit, în ultimul an, o rețetă pentru salarii și beneficii corecte, pentru asistență socială echitabilă, pentru impulsionarea lucrărilor publice și pentru un standard de viață în continuă creștere, după cum nu a identificat un program semnificativ de creștere a calității asistenței medicale, nici o politică energetică serioasă și nici o strategie menită a face România mai competitivă. Mai mult, dacă statul obez a mai dat jos câteva kilograme, prin suprataxare, întreprinderile românești au ajuns piele și os, dacă au reușit să supraviețuiască, și nu fac o asemenea remarcă din cauza prăpastiei ideologice care mă desparte de munții USL.
Făcând parte din generația ciclurilor de știri de douăzeci și patru de ore, Victor Ponta a observat că mentaliștii au mare trecere la televizor. Mentalismul, ca artă, trebuie să îl ducă pe spectator în punctul în care întrebarea „Este real?” să îi dispară din minte. Actualul prim-ministru dă minciunilor valențe telepatice, convins fiind că românii sunt ușor de manipulat de către cineva care posedă uneltele necesare. Trivializarea politicii a ajuns, sub guvernarea USL, la un stadiu atât de avansat, încât considerăm că politica este un show de divertisment. Regret însă că, într-un an de spectacol, Victor Ponta nu a reușit să citească gândurile românilor și nici măcar nu a reușit să scoată vreun iepuraș din joben.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .