Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Neculai Rățoi
Discurs
„Românii din Ucraina intră în brațele doamnei Reding și ale FMI”
Vecinii noștri de la Răsărit, după o grămadă de timp de când se răscoală împotriva dictatorului Ianukovici, sunt într-o situație de a alege între Rusia lui Vladimir Putin și Europa celebrilor Reding și Barroso, cei care și-au făcut un nume mai puțin iubit în România, menținându-l la putere pe Traian Băsescu prin niște abuzuri cât Casa Poporului.
Parlamentul ucrainean însă s-a dovedit hotărât când a venit vorba de înlăturarea unui dictator criminal, iar Ianukovici, președintele proaspăt destituit, a urmat traseul lui Ceaușescu: a tras în popor, apoi a-ncercat să zboare din zonă. Nu se știe dacă va fi un Târgoviște și pentru Ianukovici, dar sunt mari șanse să termine, ca și Milosevici, în fața Tribunalului Penal de la Haga. Cu toată prietenia sa cu Putin, acesta dă semne că-l lasă din brațe... În urma sa rămâne un loc vacant, pe care principala sa adversară politică, Iulia Timoșenko, proaspăt eliberată din închisoare, va fi ajutată de către Occident să se urce. Reamintim și că aceasta este printre părinții „revoluției portocalii” din Ucraina, demarată simultan cu cea din România și care a avut relativ același traseu. Iar, ca să fie asemănarea și mai mare, FMI se arată deja dornic de a îngropa și Ucraina în datorii...
Iată contextul în care aproape 400.000 de români trăitori în Ucraina sunt lăsați de izbeliște de către cel care, în politica externă, se autoconsidera ca fiind „perfect”. Ar fi fost de dorit să fie și din România o delegație la Kiev, așa cum a fost din Polonia, ca să aibă un cuvânt de zis. Dar nu, „perfectul” a preferat ceva mai palid: un comunicat de presă prin care îndemna părțile implicate ucrainene la „calm, reținere, pragmatism și prudență”! Exact așa a făcut și cu condamnarea comunismului: a citit o hârtie și a năpârlit dintr-o dată în anticomunist...
Ar fi fost de dorit să vedem la Cotroceni o atitudine proactivă, normală, la unul dintre cele mai mari state din zonă. Să vedem o preocupare efectivă pentru situația de acolo, fie și pentru faptul că s-a abrogat o lege care permitea românilor să se exprime în limba lor în școli, afaceri și diverse alte domenii. Vremurile sunt tulburi și nu se vede o normalizare a lor prea curând, ba chiar bate un vânt de secesiune. Nu este totuna dacă la granița noastră rămâne un stat orientat spre Rusia ori acesta devine un stat european, cu toate neajunsurile acestui fapt, căci nimeni și nimic nu este prefect. În plus, evoluția politică din Ucraina mai mult ca sigur că se va răsfrânge și asupra situației din Moldova de dincolo de Prut, sensibilă la mișcările din Transnistria. Ucraina intră astfel într-o nouă eră, dar nu iese din criză.
Iată de ce România are nevoie de cineva care să se ocupe intens de aceste probleme; numai că asta presupune să aibă un președinte funcțional, dar, din păcate, nu îl are decât pe Băsescu. Încă...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .