Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Vasile Axinte
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
„Românii din Ucraina strigă după ajutor!”
Nu putem fi nepăsători față de drama populației de naționalitate română din Ucraina. De parcă nu era de ajuns faptul că se află, fără voia ei, sub conducerea unei administrații străine, deși pământul pe care îl locuiește este românesc, minorității românești din Ucraina i se va refuza dreptul de a învăța în limba maternă, așa cum precizează noua Lege a învățământului din Ucraina, votată de Rada Supremă a Ucrainei.
Înțelegem drama statului ucrainean, care are un diferend deosebit de violent cu Rusia, înțelegem faptul că democrația din statul vecin se află la primii pași, timizi, de altfel, înțelegem preocuparea statului ucrainean pentru asigurarea indivizibilității teritoriale, însă nu înțelegem procesul de ucrainizare forțată a minorității românești, pentru care Kievul a dat aviz pozitiv.
Și așa Ucraina avea mari probleme cu respectarea drepturilor minorităților naționale, dar nu înțelegem totuși de unde atâta furie împotriva unei minorități care a apărat cu arma în mână indivizibilitatea teritorială a statului ucrainean pe frontul de la Debaltseve.
Ministerul Afacerilor Externe din România a luat notă, cu îngrijorare, de noua lege adoptată de Rada Supremă din Kiev, în special de dispozițiile art. 7 din actul normativ deja menționat, articol care, în viziunea autorităților din România, încalcă, cu o gravitate deosebită, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale.
Conform acestei convenții, statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparținând minorităților naționale de a învăța în limba sa maternă.
Noua lege din Ucraina desființează, practic, învățământul în limba română în clasele superioare și cele medii, atât timp cât regula generală este că sistemul de educație din Ucraina se va desfășura doar în limba de stat. Astfel, materiile cu predare în limba română vor fi înlocuite, treptat, cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană, limba română fiind studiată ca o limbă străină sau doar în anumite grupe sau „instituții aparte” cu predare în limba minorităților naționale.
Calendarul reformei va începe de la 1 septembrie 2018 pentru clasele primare și va continua de la 1 septembrie 2022 cu clasele medii și de la 1 septembrie 2027 cu clasele superioare.
Realitatea din Ucraina este absolut de neacceptat. Poate colegii din Grupul de prietenie cu Ucraina ar trebui să își unească eforturile, alături de factorii guvernamentali, pentru obținerea unei situații cât de cât echilibrate pentru minoritatea română, care nu a atentat la indivizibilitatea statului ucrainean, ba, dimpotrivă, a contribuit cu propriul sânge la menținerea independenței vecinului de la nord.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.