Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2009
procedural · respins
Lia Olguța Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Rugămintea ar fi, domnule președinte, dacă tot am luat-o de la coadă la cap, să trecem chiar la punctul 6 din ordinea de zi – Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2009 privind abrogarea art. II din Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Eu aș vrea să fac o propunere colegilor noștri, pentru că mie mi se pare o greșeală așa cum arată raportul comisiei și, de aceea, i-aș ruga pe senatorii juriști să se aplece puțin asupra acestui proiect de lege.
Eu cred că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2009 trebuia să completeze, și nu să abroge Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, deoarece, în timp, din cauza confuziei create de denumirile unor instituții publice, s-a ajuns la situații în care a pierdut statul român și chiar cetățeanul român.
Voi da un singur exemplu: în mandatul trecut am vrut să reglementăm legislația care privește patrimoniul fostei UTC și am înființat Fundația Națională pentru Tineret, care reunea fundațiile județene pentru tineret ce erau constituite în baza Decretului-lege nr. 150/1990. Din păcate, chiar în perioada în care noi discutam în Parlament această lege, o asociație de revoluționari din Constanța – deci asociație! – a mers la tribunal și s-a înregistrat cu denumirea de „Fundația Națională pentru Tineret” și am ajuns în situația în care o asociație, deci constituită pe altă lege decât ar fi trebuit să fie o fundație de interes public, a intrat în posesia patrimoniului fostei UTC, a patrimoniului bănesc. A mers la BCR, s-a înregistrat cu această denumire. Juriștii de la BCR nu au controlat să vadă ce se întâmplă, cine sunt acei indivizi, și acum suntem în situația în care am pierdut fondul bănesc al fostei UTC.
De aceea eu cred că trebuie să ne aplecăm cu mai mare atenție asupra unei asemenea legi și să discutăm exact, dacă vreți, pe exemple concrete, pentru că este bine să nu ajungem iarăși la situații de acest gen.
Rugămintea ar fi dacă se poate să se reîntoarcă acest proiect de lege la comisie și să se reia în dezbatere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.