„S-a dat startul campaniei electorale PDL în școli și biserici”
Anul 2012 ne aduce o schimbare în tactica PDL de abordare a mitei electorale. De la găleți și biciclete, strategii portocalii au trecut la excursii, focusate pe categorii de vârstă și domenii de activitate. Au luat-o din timp, tocmai pentru a putea atrage o masă cât mai mare de alegători până la viitoarele alegeri. Cu bugetele sărăcite sau chiar suflate de vânt, în plină criză economică, primarii PDL găsesc acum sume consistente, din surse numai de ei știute, pentru a finanța excursii, mese și transport gratuit celor cărora doresc să le cumpere voturile.
Cu un tupeu nemărginit, edilii puterii se postează duminicile în biserici, în fața credincioșilor, și își revarsă tolba de „milostenie”, promițând mâncare și pelerinaje religioase pe bani publici. În școli, organizează excursii cu elevii majori, deci buni de vot, pentru a le spăla creierele, lor și familiilor lor.
Interesant că, până acum, n-au fost bani pentru niciunele: salariile, pensiile și toate veniturile oamenilor de rând au fost ciuntite crunt, iar singura speranță de supraviețuire, trâmbițată de către portavocele portocalii, a rămas împrumutul extern, cu dobânzi sufocante.
S-au angajat sume imense, pe mai multe tranșe, de la creditorii externi, care și-au rezervat, pe această cale, și dreptul de a-și vârî nasul în dirijarea treburilor țării. Ne-am îndatorat pe câteva generații. Și pentru ce? Unde sunt banii? Pe ce s-au cheltuit? Ce investiții au fost realizate și noi nu am aflat încă? Poate că acestea sunt invizibile pentru ochiul muritorului de rând sau poate că au trecut într-o dimensiune paralelă?
Mai rămâne și varianta, de altfel, cea mai probabilă, asumând neintervenția unor forțe oculte, ca acei bani împrumutați de pe piața externă sau sustrași din bugetul de stat să fie direcționați spre vistieria PDL, pentru susținerea campaniei electorale.
Și așa, unii dintre semenii noștri vor ajunge să își vândă votul către PDL, pentru propriii bani sau avantaje plătite cu fonduri sustrase din salarii, pensii, contribuții pentru acces la servicii publice.
Cu un altruism, dedicare și interes subit de a comunica direct și de a socializa cu cetățenii, edilii se angajează chiar să însoțească fiecare mijloc de transport ticsit de masă votantă, pentru a recupera timpul pierdut în ignoranță și nepăsare și a le arăta tuturor cine îi iubește și îi va ajuta să trăiască bine.
Dacă au ajuns să se folosească de credință, de Dumnezeu și de copii pentru a câștiga, și asta în antecedent, cu cel puțin jumătate de an înainte de alegeri, atunci nimic nu poate să ne mai mire în următoarele campanii electorale, ca practică, etică, morală, sistem de valori, încapsulate în conștiința colectivă a clicii PDL.
Dacă startul a fost dat în forță atât de devreme, ne întrebăm la ce nivel se ridică resursele pe care le are PDL-ul la dispoziție pentru a fi angajate în focul luptelor electorale. O analiză mai atentă nu ar putea, oare, să ofere răspunsul ieșirii din criză, prin urmărirea firului cheltuirii acestor bani publici și identificarea găurilor din buget prin care aceștia au fost aspirați? Păcat că instituțiile responsabile cu asigurarea cadrului legal și aplicarea măsurilor coercitive nu mai au detașarea, obiectivitatea și libertatea de a-și satisface atribuțiile așa cum se cuvine.
„Traseismul înflorește în Parlamentul României – numirea lui Teodor Meleșcanu la șefia SIE”
Proaspăta numire a senatorului PNL de Prahova, Teodor Meleșcanu, de către președintele Traian Băsescu la conducerea SIE este o oglindă a ceea ce a ajuns manipularea și oportunismul la nivel de vârf.
Dacă până mai acum câteva zile cei doi sus-puși protagoniști erau exponenții de vârf ai unor poli de putere care se ciocnesc continuu, în mod miraculos zidul s-a prăbușit, diferențele de convingeri s-au topit, viziunile s-au îngemănat. Senatorul Meleșcanu a găsit de cuviință ca, din mijlocul protestului parlamentar al USL îndreptat împotriva puterii, al cărui artizan a fost, în calitate de vicepreședinte al Biroului permanent PNL, să sară drept în brațele celor pe care i-a hulit și să joace Hora Unirii.
Se pare că antipatia și ranchiuna față de Traian Băsescu au fost șterse cu buretele, din moment ce senatorul PNL Meleșcanu a trecut peste replica celebră, asezonată cu râsul ironic caracteristic președintelui, prin care se îndoia de capacitățile intelectuale ale interlocutorului său de a trece testul de inteligență pentru intrarea în școala de marină.
A fost diplomat în era ceaușistă, în 1996 a intrat în Senat, pe listele PDSR. În 1997 a fondat Alianța pentru România, apoi a devenit prim-vicepreședinte și vicepreședinte PNL. În 2004 s-a întors în Senat, de data aceasta pe listele Alianței DA. A fost ministru de externe în Guvernul Văcăroiu, ministru al apărării naționale și interimar al justiției, în Guvernul Tăriceanu.
Cu o biografie extrem de pestriță, este greu, nu numai pentru electoratul votant al domnului Meleșcanu, ci și pentru noi, colegii parlamentari, care i-am fost aproape, să ne facem o idee despre adevăratele convingeri politice ale Domniei Sale. Că doctrina și ideologia politică nu mai înseamnă mare lucru pentru mulți parlamentari ai zilelor noastre ne-am convins, însă, totuși, o nestatornicie, o bâlbâială atât de accentuată și o lipsă de identitate, ca om politic care pleacă și revine dintr-un partid în altul cu nonșalanță și candoare, de parcă ar face turul bodegilor de pe bulevard, sunt ieșite din comun.
La vânătoare de funcții și avantaje, unii dintre noi nu se mai gândesc la ridicolul și derizoriul în care se îmbracă singuri și se aruncă cu capul înainte, fără a le păsa că, totuși, au făcut și au reprezentat ceva în domeniul politic, diplomatic, științific sau academic, ceva care le cere, în primul rând, asumarea unei poziții de demnitate publică.
E păcat ca astfel de cariere să se sfârșească într-o notă penibilă, ca oameni de calibru și competențe înalte să lase scrupulele la o parte, lingând pantofii celui care le aruncă o bucățică de pâine.
Trăgând linie, rămâne să ne lămurim cum se poate autodefini domnul Teodor Meleșcanu în fața alegătorilor: politician, șef obiectiv și neîngenunchiat al spionajului sau viitor instrument torționar al clanului PDL? Întrebarea nu e retorică, și așteptăm o lămurire din partea fostului nostru coleg.
„Mădularele statului cedează ciuruite – colaps în sistemul public de sănătate”
Criza medicamentelor pentru bolnavii în faze terminale, dezvăluită de către specialiștii oncologi care se confruntă zilnic cu neputința prestării decente a serviciilor de asistență medicală, scoate la lumină, dacă mai era necesar, nepăsarea, iresponsabilitatea și aservirea totală a acestui sistem intereselor financiare ale puterii.
Cu scrupulele suprimate la maximum, cei care ne conduc nu ezită să taie bani și de acolo de unde aceștia fac diferența între coșmar și suportabil, pentru semenii lor în suferință.
Tentaculele mafiei puterii s-au extins în domeniul producției medicamentelor și al infrastructurii medicale, speculând boala și durerea, pentru obținerea unor avantaje materiale.
În foamea nesătulă după bani și privilegii, vânează în haită oportunități de sustragere a resurselor publice, cu întărâtare, camuflați sub umbrela structurilor administrative de vârf. S-au închis spitale, s-au tăiat și se taie abuziv și nejustificat finanțările, se lasă bolnavii pe drumuri, fără medicamente și asistență medicală, exploatând dincolo de orice limită suferința oamenilor. Și-au creat instrumente largi, ramificate, prin care manevrează cu dexteritate sistemul
achizițiilor publice și legislația în domeniu, după cum le dictează interesul.
Derapajele grave de la bunul mers al sistemului public de sănătate s-au cronicizat, însă apar multiple episoade acute, în care toleranța opiniei publice, întinsă aproape la maximum, în mod constant, tinde să se rupă.
S-a aplicat așa-zisa descentralizare, prin care unitățile spitalicești și finanțarea lor au fost aruncate în grija comunităților locale, care din pământ, din piatră seacă trebuie să scoată bani pentru a le asigura supraviețuirea. Se apelează la mila unor întreprinderi private sau oameni de bine, care, din compasiune, altruism, dragoste creștină, se implică în acțiuni filantropice pentru ajutorarea semenilor, pentru conservarea și modernizarea infrastructurii și asigurarea logisticii funcționării unor servicii vitale pentru cetățeni.
În ceea ce privește sistemul de asigurări de sănătate, nu există o transparență și o echitate între sumele care se direcționează de la asigurat către bugetul de stat și o cantitate sau calitate echivalentă a serviciilor medicale prestate către beneficiar. Pentru cei neîncadrați în piața muncii, care doresc servicii publice de sănătate, intrarea în sistem este un coșmar: plata retroactivă pe 5 ani în urmă a contribuției, cozi, birocrație, bâlbâieli, tergiversări.
Mai mult, introducerea coplății, ca o contribuție pe care asiguratul trebuie să o plătească suplimentar față de cea decontată din Fondul național unic al asigurărilor de sănătate, este o aberație, în condițiile în care, în România, spitalele stau să se prăbușească, bolnavii așteaptă la cozi interminabile, iar sistemul șpăgilor este încă în floare, alimentat de un nivel salarial al personalului medical rușinos pentru o țară membră UE. În condițiile în care 50% din români câștigă sub 1.000 lei pe lună, este evident că banii sunt orientați, cu preponderență, spre achiziționarea hranei, rămânând ca orice alte cheltuieli, inclusiv cele legate de sănătate, să fie trecute la capitolul lux.
Dacă reformă în sănătate înseamnă privatizare, iar spitalele vor funcționa ca niște societăți comerciale, deranjul este inutil, pentru că beneficiari nu vor mai rămâne decât acei – vezi președintele Băsescu! – care oricum își permit și deja apelează la sistemele private din străinătate pentru tratamente și operații.
În condițiile date, adoptarea unui pachet nou de legi pentru domeniul sănătății, corelat cu nevoile societății și cu nivelul veniturilor din România, este de maximă urgență.
Vă doresc sănătate dumneavoastră, celor apropiați și tuturor românilor și vizite cât mai puține la unitățile medicale publice din România, pentru că, la ora actuală, din nefericire, a te baza pe ceea ce-ți oferă statul ca asistență medicală este o ruletă rusească, pe care trebuie să ți-o asumi!
*
## „8 Martie 2012”
Încă din Antichitate se spune că, pe Muntele Olimp, măreții zei celebrau, la început de primăvară, zeița mamă pământ, Rhea, creatoarea tuturor ființelor vii și simbolul renașterii perpetue. De aici, pământenii au preluat această sărbătoare, închinând-o femeii la toate vârstele, frumuseții, perfecțiunii, gingășiei și dăruirii ei.
De ziua ei ne întrecem, noi, bărbații, în a-i oferi cele mai frumoase flori și daruri, în a-i smulge zâmbete de fericire și încântare, în a o învălui în lumină și căldură, pentru ca mulțumirea ei să i se poată reflecta pe chip zile de-a rândul. De multe ori ne dorim ca gesturile noastre să fie atât de minunate, încât să rămână memorabile pentru ea, săpate și
ferecate, ca un poem de înaltă inspirație, în cutia sufletului său.
Noi, bărbații, trebuie să recunoaștem că o simplă bucurie a femeilor din viețile noastre, la care am contribuit, ne face să radiem de extaz și ne umple inimile. Un mic zâmbet al lor, semn că s-au deschis și au înflorit, ne tulbură, ne face sufletul să tresară și ne îmbată, ca un parfum al fericirii.
Suntem foarte mândri și norocoși că ne sunt alături și, fără ele, fără muzele care ne inspiră la tot pasul, am fi fost de mult niște perdanți sau blazați.
Cel mai greu este să le impresionăm în fiecare zi. Noroc că ele ne îngăduie neștiința sau neputința, punându-ne cununa de învingător, de fiecare dată.
Lor le închinăm și le aducem ofrandă succesele, ca pe niște trofee de mare preț, în fața lor vrem să părem eroi, care se luptă în fiecare zi cu cele mai înspăimântătoare creaturi și ies învingători. Le vânăm zâmbete de confirmare și admirație, gravităm în jurul lor, ca niște sateliți atrași de un magnetism tulburător. Fără ele, orice reușită ar fi tulbure sau sterilă.
Dorim să le împărtășim bucuriile, care parcă astfel au mai mult farmec, și le vrem alături la necazuri, pentru a ne face mai puternici. Ele ne ajută să ne autodepășim și să descoperim în noi înșine resurse neștiute.
Numai de dragul lor și pentru ele ne putem schimba: din egoiști, încrâncenați, chiar agresivi, produși ai acestei lumi apăsătoare și exploatatoare, să devenim cei mai blânzi și mai romantici mielușei, atunci când le simțim în preajma noastră.
Cazuistica ne demonstrează că, întotdeauna, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie inteligentă. Cu îngăduință și suport, ele, femeile, ne ajută să fim mai prudenți și ponderați în situații de risc și incertitudine, mai pasionali, mai focusați, mai entuziaști, când avem nevoie să pășim înainte și să convingem.
Zămislite dintr-un aluat care le face mai perspicace, mai emoționale, mai intuitive decât noi, sunt mai bine adaptate unui curs al vieții haotic, care pe noi, majoritatea bărbaților, de unii singuri, ne-ar pune la pământ. Ele sunt balanța fină care reglează echilibrul nostru interior, pacea și armonia familiei, funcționând ca o perdea ce filtrează stresul sau grijile toxice.
Mamă, soție, iubită, fiică, muză, zeiță, sfântă – femeile știu să dăruiască și să se dăruiască cu bucurie pentru binele celor dragi, se exteriorizează mai ușor, trăiesc mai intens și mai profund decât noi emoțiile, știu să aline durerea și tristețea ca prin magie, cu o simplă mângâiere.
Avem regrete că, de multe ori, poate am petrecut prea puțin timp cu ele și pentru ele, că timpul acesta nu a avut calitatea maximă, pentru că nu ne-am putut deconecta suficient de la stresul și grijile cotidiene.
Pentru ceea ce sunt, pentru abnegația, gingășia, puritatea lor merită ca nicio lacrimă să nu le umbrească vreodată ochii, decât dacă e un fruct al fericirii care le inundă întreaga ființă.
De multe ori am întâlnit femei cu aparențe plăpânde, care ne trezesc instincte protective, dar, în străfundurile lor, zac luptătoare cu viața mai tenace, poate, decât cei mai încrâncenați bărbați. Ele pot face și pot fi aproape orice: de la mame singure, care își cresc cu responsabilitate și implicare odraslele, la profesii etichetate drept masculine – aviatori, piloți, politicieni. Nu putem decât să ne plecăm în fața lor și să le adorăm.
Din păcate, încă, în secolul al XXI-lea, mai vorbim despre discriminări de ordin sexual, despre violență împotriva femeii și despre inegalitate de șanse între femei și bărbați pe piața muncii sau în viața politică. Percepțiile învechite față de rolul
femeilor și al bărbaților și stereotipurile de gen „femeile sunt sexul slab” sau „locul femeii e la cratiță” reprezintă principala problemă. Datele statistice arată că femeile sunt plătite, în medie, în România, cu 30% mai puțin decât bărbații, iar numărul femeilor în Parlamentul României este de aproximativ 11%.
Diferența dintre atributele biologice ale femeilor și cele ale bărbaților nu e un motiv de discriminare socială și nu trebuie să condiționeze șansa în viață a unei persoane la educație, specializări, poziții profesionale de excelență. Se observă că, sub presiunea unei societăți de tip patriarhal, care evoluează cu pași minusculi, femeile, în procent mai mare decât bărbații, sunt victime ale șomajului, ale joburilor precare, ale angajării sub nivelul de competență.
Chiar dacă și-au câștigat independența și autonomia prin școlarizare și încadrarea în câmpul muncii, totuși, de multe ori acest lucru se întâmplă prin sacrificarea relațiilor de cuplu. De multe ori, femeile sunt puse în fața unor situații tranșante, de compromis, de incompatibilitate între maternitate, armonie familială și profesie.
Pentru cele care au destine, vise, idei de împlinit, este regretabil că sunt forțate să aleagă între a trăi coșmarul limitării, datorat propriilor caracteristici biologice, care le plasează pe poziții inegale față de bărbați, sau să suporte lipsa de considerație a unor „juni eterni”, care văd în ascensiunea femeii o amenințarea supremă la adresa bărbăției lor.
La mulți ani, femeilor din România și de pretutindeni! Să fiți sănătoase, fericite, înconjurate de cei dragi și prețuite, oriunde destinul vostru v-a ales calea!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.