Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Constantin Dascălu
Discurs
S-a discutat în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe mult acest proiect. Problema este că partidele transformă o chestiune foarte serioasă într-un subiect de campanie electorală. În Constituție scrie că Președintele și Parlamentul României sunt garanții respectării acordurilor internaționale pe care le are România.
De aceea, vă spun că Președintele și Guvernul, prin faptul că reprezintă România, erau obligați să solicite reanalizarea acestui proiect de lege.
Și anul trecut am fost în campanie electorală și de aceea s-a votat în unanimitate, toate partidele au votat în unanimitate, și e posibil ca și acum să se voteze în unanimitate. Asta înseamnă că Parlamentul va aduce un afront Uniunii Europene, acordurilor pe care le avem și vom vedea cum se va soluționa în final această chestiune.
Dar trebuie ca populația acestei țări să știe că, pe fond, toți suntem de acord cu acest lucru, toate partidele sunt de acord cu acest lucru, problema este cum poate fi rezolvată această chestiune. Nu printr-un afront adus Uniunii Europene, ci printro negociere care trebuia făcută și modul în care se rezolvă această chestiune nu cred că ne va aduce avantaje în raporturile pe care noi le avem cu Uniunea Europeană.
Eu sunt convins că, în final, toate partidele vor vota în unanimitate această chestiune, pentru că este din nou campanie electorală și, fiind o temă de campanie electorală, va face ca partidele să voteze acest proiect de lege în unanimitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.