Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2011
Declarații politice · adoptat
Laurențiu Nistor
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„S-a supărat Băsescu pe Satul european”
Dezvoltarea științei și tehnologiei, mai ales în sfera comunicațiilor, a dus la scurtarea distanțelor reale: dacă o scrisoare făcea, în trecut, câteva zile până la destinatar, acum respectivul mesaj este recepționat instantaneu în oricare colț al Europei și al lumii.
Acesta pare a fi și motivul încrâncenării lui Băsescu pe liderii Satului european – faptul că au ajuns unele vorbe la ei, iar aceștia s-au apucat să le verifice –, după cum a văzut o țară-ntreagă, la plecarea la lucrările Consiliului European de toamnă de la Bruxelles căci, dacă există cineva pe care-l încurcă aderarea României la Uniunea Europeană, acesta se dovedește a fi Băsescu, pentru că europenii de dincolo de Tisa și până la Atlantic nu mai pot fi prostiți, amenințați, șantajați, speriați, momiți ba cu tăieri de venituri, ba cu o pungă cu gogoși electorale – acolo unde nu merge politica biciului. Deși ursul european se trezește și se mișcă greoi, când e să cadă peste tine nu te mai scoli! Iată de ce, la plecarea de sâmbătă de pe Aeroportul „Henri Coandă”, Traian Băsescu se umfla precum peștele-balon și de la o distanță reconfortantă la cei care-i strică lui ploile, taman acum, la vreme de secetă și când vin alegerile...
Supărările cele mari și multe ale încă președintelui oranj au, în principal, două mari direcții: s-au luat cei din UE de blonda sa pupilă și i-au cam retezat niște izvoare de bănet până nu lămurește niște lucruri absolut normale într-o țară normală și au început să cotrobăie într-un alt punct sensibil al suflețelului prezidențial – afacerile băieților deștepți din energie; un exemplu concret – ALRO, aprovizionată cu energie ieftină, în vreme ce populația plătește un tarif de 6-7 ori mai mare! Că tot veni vorba: a mai auzit cineva ceva despre refulări ale prezidentului la adresa băieților deștepți din energie? Păi cum să mai auzim? Că d-aia-s băieți deștepți: au fost rapid reevaluați, precum generalul cu multe stele degeaba, care pe vremuri era, conform etichetei puse de Traian Băsescu, „șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, iar acum e deja ministru cu rugină pe el în regimul marinarului eșuat pe Dealul Cotrocenilor! Și pentru că tot am zis de băieții deștepți... Dacă ne amintim, pitorescul Pinalti se-nvârte în cercul băieților deștepți din energie. Cine a făcut mare vâlvă prin abuzurile sale la alegerile parțiale din județul Neamț? Același personaj pitoresc! Cine a câștigat alegerile? Reprezentantul susținut de către Pinalti...
Recurgând la logica matematicii și aplicând așa-numita „lemă a cleștelui”, în care dacă a = b și b = c, atunci musai a = c, concluzia e că acela care-i controlează pe băieții deștepți are câștig de cauză la alegeri! Cine îi controlează pe băieții deștepți? Păi cine nu mai zice nimic de rău despre ei și cine le ia partea până și în fața oficialităților Uniunii Europene... Miza? Simplă și transparentă: câștigarea alegerilor cu orice preț, chiar dacă în mod nemeritat, căci care putere merită să câștige când are încrederea populației exprimată cu o singură cifră, și aia anemică rău?