Marian Ghiveciu

„S.O.S., asigurările agricole!”

În majoritatea țărilor state membre ale Uniunii Europene, asigurările agricole constituie una dintre componentele sistemului general de asigurări, fiind implementate scheme de asigurare clasice, în cele mai multe cazuri, cu excepția Greciei și a Ciprului, în regim privat. La acestea se adaugă plăți ad-hoc făcute de către stat în cazul producerii unor calamități naturale neprevăzute, care nu intră în descrierea celor care sunt asigurabile.

La noi, în România, în ultimii doi ani, producătorii agricoli au suferit pierderi colosale cauzate de calamități naturale, dar, ei, fermierii, au rămas o „bătaie de joc” pentru societățile de asigurări și reasigurări, pentru pierderile cauzate de fenomenele agreate de acestea, precum și pentru acele calamități prin care statul trebuia să suporte despăgubirile.

În majoritatea statelor, sistemele de asigurări au evoluat și sunt subsumate respectării reglementărilor comunitare. Schemele general aplicabile în majoritatea țărilor Uniunii Europene cuprind atât produsele asigurate – culturi, animale, clădiri cu destinație agricolă, în special sere –, cât și riscurile aferente cum ar fi:

– asigurare pentru risc unic, respectiv pentru a acoperi urmările unui singur fenomen natural meteo – grindină, incendiu, inundație. În Belgia, Germania, Olanda, Marea Britanie și Irlanda, asigurările împotriva grindinei sau pentru un singur produs agricol constituie principalul produs de asigurare;

– asigurare pentru riscuri multiple. În Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Suedia este dezvoltat sistemul care cuprinde atât asigurarea pentru un singur risc, cât și asigurarea pentru riscuri multiple în agricultură.

În situațiile sus-menționate, sistemul reasigurărilor aparține în general sectorului privat. În Grecia și Cipru funcționează un sistem obligatoriu de asigurare care este furnizat de sectorul public.

În majoritatea țărilor Uniunii Europene funcționează foarte bine schemele de compensare a producției, pentru a compensa pierderile producției agricole ca urmare a unor calamități naturale. Sistemul spaniol de asigurare, spre exemplu, este cel mai dezvoltat din Europa, politica asigurărilor acoperind cele mai multe riscuri pentru producția agricolă.

Mă întreb: de ce în România nu se poate legifera un sistem al asigurărilor agricole, după ce Legea nr. 381/2002 nu mai produce efecte juridice? În ultimii doi ani, din lipsa unui sistem clar privind asigurările din agricultură, producătorii agricoli nu și-au putut relua procesul de producție și, astfel, tragedia agriculturii s-a extins la nivel național.

O țară fără agricultură se spune că nu ar mai fi țară.