Toader Stroian

## „S.O.S. de la Colegiul Medicilor”

Cu toții ne declarăm profund nesatisfăcuți de calitatea serviciilor medicale din România. Mame contaminate în spitale, copii tratați necorespunzător, bătrâni morți cu zile sunt doar câteva dintre aspectele care caracterizează peisajul sanitar românesc. Din nefericire, este mai puțin o problemă legată de calitatea resurselor umane din sistem, ci mai degrabă o problemă legată de un management puternic defectuos și puternic corupt.

Calitatea slabă a dotărilor, lipsa materialelor de bună calitate și a investițiilor încep să-și arate roadele nefaste. La acest fapt mai adăugăm salarizarea deosebit de scăzută pentru o calificare atât de costisitoare, a celor care au ales profesia de medic. Singurele elemente de supraviețuire ale medicilor în sistem au rămas imoralele și ilegalele „atenții” pe care pacienții aflați în impas sunt nevoiți să le plătească.

Și mai grav este faptul că sistemul sanitar din România este pe cale să piardă și ceea ce a mai rămas bun în sistem, și anume medicii înalt calificați. Investiția statului român în cei peste douăzeci de ani de școală necesari calificării unui medic se pierde astfel irecuperabil.

Colegiul Medicilor din România a tras deja un puternic semnal de alarmă în legătură cu posibila plecare a peste 5.000 de medici din România, după ce peste 2.500 de medici au plecat deja să muncească în străinătate în ultimii ani.

Oricine este interesat de soarta sistemului sanitar din România nu poate considera ca fiind deplasată solicitarea Colegiului Medicilor de a declara „starea excepțională în sănătate”, determinată de exodul medicilor.

Personal, cred că nu numai exodul fără precedent al medicilor trebuie să ne îngrijoreze, ci și migrația personalului auxiliar din sistemul medical. Numai în ultimi zece ani am „exportat” către Europa Occidentală asistente și asistenți medicali de bună calitate, golurile lăsate în sistemul românesc fiind cu greu umplute cu personal minim calificat.

Insatisfacția medicilor care părăsesc România se leagă atât de neatractivitatea salarială și de umilința de a percepe „atenții” de la pacienți, dar și de incapacitatea lor de a-și face meseria în condiții optime sau de imposibilitatea personală de dezvoltare a propriei cariere.

Încăpățânarea și opoziția statului român față de asigurarea unor servicii private de sănătate nu au permis acestor medici să aibă o adevărată „supapă” profesională tot în interiorul României, în clinici, spitale sau centre de sănătate private.

Falimentul în care se află mai mult de jumătate din spitalele românești, indiferent de zona geografică în care se află, precum și exodul specialiștilor din sănătate, obligă imediat la acțiune.