Marian Avram

## „S.O.S. Delta Dunării”

Istoria Deltei Dunării începe acum 10.000 de ani, prin depunerea mai multor straturi de aluviuni succesive, ce vor colmata golful maritim existent la vărsarea Dunării în Marea Neagră, aceasta fiind obligată să se retragă în matca sa.

Un ținut exotic, cu peste 1.200 de specii de copaci și plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) și ihtiologică (reprezentată de circa 100 de specii, din care amintim heringul de Dunăre și sturionii, de la care se obține prețiosul caviar), Delta Dunării este cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa, acoperind o suprafață de 2.681 km[2] . În 1990, UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de „progresul industrializării”, printre rezervațiile biosferei.

Reconstrucția ecologică a Deltei este o soluție necesară menținerii proceselor naturale ale Deltei Dunării, benefică atât pentru comunitățile locale, cât și pentru conservarea pe termen lung a sistemului deltaic. Din cauza intereselor divergente ale instituțiilor locale, dar și a situației proprietăților sau concesiunilor, procesul de reconstrucție este întârziat.

Pescuitul intensiv și braconajul au condus la diminuarea resursei piscicole a Deltei. Deși Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a modificat Legea pescuitului, introducând noi reguli pentru această activitate în Delta Dunării, inclusiv interzicerea pescuitului cu setca, iar pescuitul speciilor de sturioni este interzis pe o perioadă de zece ani, operațiunile instituțiilor de control și ale justiției sunt ineficiente în a asigura respectarea legii

Poluarea apei și gunoaiele se fac simțite. Orașul Tulcea nu are încă un sistem de epurare a apei, iar localitățile din Deltă nu beneficiază de un sistem integrat de colectare a deșeurilor și de scoatere a acestora de pe teritoriul Rezervației.

Dezvoltarea haotică din ultimii ani a turismului reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa biodiversității Deltei, iar această tendință continuă să crească. Comunitățile locale nu beneficiază de pe urma dezvoltării turistice, ci, din contră, se simt ignorate de investițiile realizate de întreprinzători. Resursele naturale ale Deltei trebuie să reprezinte sursa de venituri pentru locuitorii ei, singurii care respectă valorile deltaice și care pot contribui la conservarea biodiversității. Arhitectura caselor din Delta Dunării a fost reglementată, într-un final, în noiembrie 2008, prin adoptarea Regulamentului-cadru de urbanism și arhitectură pentru Delta Dunării, după ce Rezervația a fost invadată de vile din beton, termopane și balustrade de oțel.

Transformarea grindurilor și plajelor, prin amenajarea unor stațiuni turistice, au un impact major asupra habitatelor plajelor litorale, elemente unice în Europa. Asemenea planuri imobiliare pentru amenajarea de stațiuni turistice încalcă atât prevederile directivelor Uniunii Europene privind conservarea biodiversității, cât și statutul de Rezervație a Biosferei, patrimoniu UNESCO.