Monitorul Oficial·Partea II·2 martie 2007
other
Gabriel Sandu
Discurs
S„pt„m‚na trecut„ a avut loc un pseudoreferendum pentru a pune presiune asupra statului rom‚n Ón privin˛a autonomiei f nutului Secuiesc.
Œn primul r‚nd, Ón Rom‚nia nu exist„ un ˛inut secuiesc, a∫a cum Ón Florida nu exist„ un ˛inut spaniol, de∫i locuitorii vorbitori ai limbii spaniole dep„∫esc cu mult locuitorii vorbitori de limb„ englez„.
De∫i Consiliul Na˛ional al Secuilor neag„ caracterul de referendum al acestui demers, sus˛in‚nd c„ este un experiment social, un test, inten˛ia ini˛iatorilor este de a valida Óntr-un fel conceptul de autonomie.
De asemenea, nu putem accepta v„dita agresiune care se produce la adresa statului rom‚n. Nu putem tolera declara˛ii ca aceea a domnului Arus Zsolt, conform c„ruia îautorit„˛ile ar face bine dac„ ar aprecia modera˛ia Consiliului Na˛ional Secuiesc ∫i ar Óncepe neÓnt‚rziat tratative cu privire la punerea Ón practic„ a dolean˛elor poporului secuiesc“. Œn momentul Ón care o organiza˛ie, indiferent de natura sau de caracterul acesteia, ajunge s„ amenin˛e statul rom‚n ∫i institu˛iile acestuia, avem o problem„ grav„.
Consider c„ prezen˛a celor doi deputa˛i din Ungaria invita˛i la pseudoreferendum de c„tre C.N.S. nu confer„ niciun fel de legitimitate acestuia ∫i, de asemenea, consider anormal„ ∫i nepotrivit„ implicarea acestora Ón probleme exclusiv interne al statului rom‚n.
Acest demers constituie un atac direct la adresa caracterului suveran, unitar ∫i na˛ional al statului rom‚n, care este consfin˛it de Constitu˛ie.
Pe aceast„ cale, doresc s„ trag un semnal de alarm„ pentru a se lua m„suri imediate pentru a opri aceste ac˛iuni, c„ci o lips„ de reac˛ie din partea autorit„˛ilor nu ar face nimic altceva dec‚t s„ duc„ la situa˛ii mult mai grave.
Sunt critice din punct de vedere al polu„rii apele subterane din zona Baia Mare ∫i perimetrele iazurilor de decantare, din cauza activit„˛ii de metalurgie neferoas„ ∫i de preparare a minereurilor neferoase — metale grele — ∫i de depozitare a de∫eurilor industriale provenite din aceste activit„˛i.
Sunt critice din punct de vedere al polu„rii solului urm„toarele zone: zona Baia Mare, zonele iazurilor de decantare, perimetrele miniere Cavnic, B„iu˛, Bor∫a, luncile r‚urilor Cavnic, Vi∫eu ∫i cele ale V„ilor B„i˛a ∫i Nistru, din cauza activit„˛ii de metalurgie neferoas„ ∫i de preparare a minereurilor neferoase, a haldelor de steril de min„ ∫i a iazurilor de decantare pentru metale grele.
Zonele iazurilor de decantare Ón conservare ∫i ale haldelor de steril de min„ sunt zone critice, care necesit„ reconstruc˛ie ecologic„.
Aceste date succinte doresc s„ le supun aten˛iei Ministerului Mediului, ∫tiut fiind faptul c„ Maramure∫ul are nevoie de reconstruc˛ie ecologic„. f n‚nd cont de resursele limitate disponibile pentru solu˛ionarea problemelor de mediu, comunit„˛ile trebuie ajutate s„-∫i defineasc„ priorit„˛ile ∫i s„-∫i planifice implementarea acestora Ón mod eficient pentru urm„torii ani, dar mai ales s„ aib„ acces la fondurile structurale de care va beneficia Rom‚nia din 2007.