Cristina Burciu

„Să cinstim așa cum se cuvine Drapelul național!”

Anual, pe 26 iunie se sărbătorește Ziua tricolorului, sărbătoare instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Ziua drapelului național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor. S-a considerat că drapelul național este simbolul cel mai sfânt al românilor și manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea și consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate țările, drapelul de stat are acest rol de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine și la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naționalism șovin. Nicio formă de respect față de propriul drapel, nicio formă de punere a acestuia în evidență nu pot fi etichetate critic.

Încă din 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, iar conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Dacă steagul destinat corăbiilor avea două culori, galben și roșu, cel atribuit armatei era compus din trei, roșu, galben și albastru, și un vultur la mijloc. Acesta este socotit începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

O altă informație o descoperim printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839 pe muntele Pleșuva, zona Comarnic. Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului, ca drapel al principatelor, este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Se pare că tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul al patrulea al secolului XIX, ca simbol național, așadar cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa.

Poate pentru prima dată tricolorul românesc a fost înfățișat public, ca simbol național, de revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, care au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca „Frăția: «Dreptate–Frăție»” și dându-i frumoasa denumire de „stindard al libertății”. În Adunarea Populară, desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.

Conform unei alte teorii, tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie să fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.