Ștefan Alexandru Băișanu

„Să dăm vina pe neprevăzut _,_ dar cineva trebuie să-și dea demisia pentru incompetență!”

Atunci când un ministru al educației nu cunoaște lucruri esențiale dintr-un manual de istorie de ciclu gimnazial, ne putem întrista că s-a putut ajunge ca generații întregi de elevi să fie bulversate de niște decizii încurcate printre licitații sau că este posibil un astfel de paradox, ca o întreagă tagmă, cea a celor foarte învățați, profesorii, să depindă de ideile minunate ale unor repetenți.

Dar atunci când acel ministru al educației lasă mii de copii de clasa I și a II-a din întreaga țară fără manualele de căpătâi, dând vina pe neprevăzut _,_ pe edituri controversate, pe încurcături la licitații, pe oricine și pe orice altceva, dar nu poate în ruptul capului să recunoască un adevăr simplu, și anume că are și dumnealui o parte de vină, nepermisă pentru o asemenea consecință gravă, cred că ministrul respectiv este obligat să își asume cu onoare responsabilitatea unei greșeli și să-și dea urgent demisia.

Poate că nimeni nu a mai avut timp să remarce un alt paradox, pe care însuși Houdini l-ar invidia, și mă refer aici la faptul că același ministru al educației susținea, în luna august anul curent, următoarele: „Ne-am gândit ca, pentru început, elevii din ciclul primar să nu mai returneze manualele. Pentru unii copii, manualele sunt singurele cărți. Apoi, copiii sunt prea mici și unele cărți se strică mai mult, așa că am decis ca elevii din ciclul primar să păstreze cărțile”, iar în 15 septembrie, copiii din clasele I și a II-a erau îndemnați de către guvernanți să învețe după tabletă sau telefon. Oare copiii cu venituri reduse, care abia au ce mânca, după ce ar putea învăța, în opinia dumnealor, deoarece manualele promise ca nereturnabile s-au volatilizat înainte de a fi înmânate elevilor?

Poate este desuet faptul că-mi evoc propria experiență, dar nu pot să nu-mi amintesc primul început de an școlar, acum aproape 40 de ani, și faptul că nu am trăit o astfel de experiență tristă. Nimeni nu uită niciodată prima zi de școală, când cea mai mare bucurie, chiar și a copiilor de atunci, inclusiv a mea, era bineînțeles găsirea Abecedarului pe bancă. Și, culmea ironiei, Abecedarul era atunci la locul așteptat!

Deși vorbim de vremuri de tristă amintire, în care am fost, majoritatea din generația noastră, lipsiți cu bună știință de către regimul respectiv de foarte multe lucruri elementare, printre care democrația și libertatea de expresie, Abecedarul nu a lipsit niciunei generații de până în 1989, domnilor guvernanți!

Nici în ultimii 25 de ani postdecembriști nu a existat vreun 15 septembrie fără abecedare pe bănci, domnule încă ministru al educației! Și, mă întreb, oare cum ați reușit

dumneavoastră, tocmai în anul școlar 2014, o performanță atât de „notabilă”, încât și lupoaica s-a transformat în vulpe, de invidie?