Laurențiu Nistor

„Să garantăm dreptul la muncă prin Constituție?”

De când cu modificarea actualei Constituții se observă un reviriment al băsiștilor care insistă să nu mai fie trecut în Legea fundamentală conceptul că România este un stat social. Tot mai vocali sunt cei care au impresia că s-au născut monștri din ocrotirea dreptului la muncă, la un trai decent și se înmulțesc exemplele aberante care ar trebui, în viziunea propagandiștilor portocalii, să fie suficient de lămuritoare pentru a-l convinge pe omul de rând să impună niște enormități care ar duce la sinuciderea în masă a unui mare număr de români lăsați de izbeliște. Este terifiant când vezi că băsiștii, dacă-și simt apropiindu-li-se funia de par, vor să moară toată țara dacă dispar ei! Stai și te gândești dacă acești oameni nu ar trebui mai degrabă să încapă pe mâna unor profesioniști ai unor instituții specializate...

Se scot la înaintare povești de genul muncitorului X, care, concediat, amenință că își dă foc, dacă „statul nu îi asigură dreptul lui la muncă” sau că se ajunge să se spună printre dinți: „O să dau în cap la altul, ce să fac dacă statul nu îmi dă dreptul meu la muncă?” Să nu mai vorbim de atacul la „dreptul la un trai decent” care, în viziunea portocalie, sufocă Europa Occidentală, unde „un număr crescând de cetățeni refuză să se mai scoale dis-de-dimineață și să meargă zi de zi la muncă și își cer dreptul lor la un trai decent”. Adică, sunt o serie de meserii pe care nimeni nu le mai vrea, deoarece e mai simplu să stai acasă cu burta la TV și să îți primești „sfântul tău drept la un trai decent”. Este mai mult decât străvezie propaganda prin care se face defăimarea unor concepte nobile, pe care o Europă civilizată le-a îmbrățișat de zeci de ani, dar care nu pot fi pricepute de către minți mult mai puțin evoluate decât secolul pe care îl străbatem cu toții.

Nu place noțiunea de stat social! Ce deranjează în această sintagmă? Altfel, ce fel de stat se dorește să fim? Nesocial? Antisocial? Constituția nu trebuie să statueze nonsensuri. Și, în fond, dacă adjectivul „social” exprimă „grija

față de om”, ce fel de stat ar fi acela care nu are grijă de cetățenii săi? Așa ceva ar fi de neconceput. Păi, tocmai acesta este primul scop al statului, pentru acest lucru a fost creat: ca să aibă grijă de cetățenii săi, la nivel național! Mai degrabă văd necesitatea unor definiții riguroase, ca să nu mai apară interpretări iraționale. Statul nu poate fi decât social sau deloc.

Dar multă lume consideră și că garantarea dreptului la muncă ar trebui să figureze obligatoriu în Constituție. Trebuie doar creat sistemul care să sincronizeze acest drept fundamental (pe care oricum îl recunoaștem și cică îl ocrotim) cu realitatea socială. Să vedem și de ce...

Constituția garantează dreptul la viață. Iar un venit minim garantat există deja legiferat (Legea nr. 416/2001), deci există un soi de „salariu minim de stat”, după cum există și ajutoarele sociale, și ajutorul de șomaj, și alocațiile copiilor... Adică, oamenilor în nevoie statul oricum le oferă niște bani ca să nu moară și poate pretinde, în compensație, prestarea unor servicii. Dacă ei se mulțumesc cu atât, e problema lor. Dacă vor mai mult, atunci trebuie să muncească mai mult. Poate că ar fi bine să se gândească un sistem social mai echitabil, mai flexibil și mai eficient, asta da, dar nu desființarea statului social! E ca și cum adepții acestui concept ar avea un copil cu dizabilități și l-ar strânge de gât, pentru că nu e apt de muncă, încă de la naștere. Cum am spus anterior, o asistență specializată ar fi necesară acestor filozofi de ocazie... Dacă dreptul la viață nu poate să fie garantat pe niveluri de calitate a vieții, de exemplu, garantat „nivel minim – portocaliu – viață de câine”, atunci e musai ca în Legea fundamentală să fie garantat „dreptul la un trai decent”.