Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Titus Corlățean
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
## Vă contrazic, domnule președinte,
Îmi aduc foarte bine aminte faptul că am avut o speță extrem de interesantă, atunci când Curtea Constituțională a respins o deja faimoasă ordonanță de urgență a Guvernului prin care se politizau structurile descentralizate. Ne-am pomenit cu a doua ordonanță, care a venit la aprobare, iar grupul parlamentar majoritar, în ciuda argumentelor legate de validitatea, opozabilitatea _erga omnes_ a deciziei Curții Constituționale, a votat totuși împotriva neconstituționalității deja proclamate anterior cu privire la ordonanța cu exact același subiect.
Eu am adorat, acesta este termenul pe care îl folosesc, substanța intervenției anterioare, numai că ea nu este consecventă cu poziția Grupului parlamentar al PDL.
Avem nevoie de un vot procedural care însă să respecte ceea ce a decis Curtea Constituțională și trebuie cu toții să respectăm decizia Curții Constituționale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.