Dorel Covaci

„Să nu uităm adevărații oameni mari!”

Recunoștința este o floare aleasă, dar, din nefericire, prea rară. În societatea modernă, recunoștința este amenințată de

două pericole: dispariția și pervertirea ei. Dispariția recunoștinței face referire la ingratitudine, pe când pervertirea acesteia are loc prin corupere morală.

Chiar și pe vremea Mântuitorului Hristos, recunoștința se plasa, probabil, undeva la numai 10%: potrivit scrierii biblice, doar unu din zece leproși s-a întors la Iisus pentru a-I mulțumi pentru vindecare (Luca 17; 12-19). Astăzi, cu atât mai puțin, când trăim într-o societate mercantilă, legea dragostei mesianice se rezumă la aplicarea, după literă, a legalismului drepturilor și obligațiilor, lăsând în subsidiar interesul pentru spiritul moralei și al adevărului.

În ceea ce privește aprecierea și recunoștința față de marii politicieni ai țării, trebuie să recunoaștem că am avut și încă avem adevărați oameni și lideri care au schimbat fața României, care au devenit puncte de referință în istoria noastră. Carismatici, temuți, dar și respectați de adversari, venerați de popor, controversați, în anumite momente chiar contestați, dar, indiscutabil, adevărați artizani ai progresului și democrației.

Pentru România, 2014 reprezintă un an al schimbării, prin prisma organizării alegerilor europarlamentare și prezidențiale. Cetățenii vor fi invitați să-și folosească puterea de a decide pentru viitorul țării și avem speranța că vor alege cele mai bune opțiuni pentru destinele țării.

În acest context, cred că este un moment bun de a evoca figura remarcabilă a președintelui, a marelui om politic, cel care a marcat istoria recentă a României într-un mod hotărâtor, cel „a cărui acțiune moderatoare și responsabilă, în Europa răvășită de evenimentele din 1989, aflată în căutarea unui nou echilibru, a fost un factor de stabilitate, de care toți europenii au putut fi mândri” (politicianul francez Catherine Lalumière despre președintele Ion Iliescu).

Încă înainte de decembrie 1989, despre Ion Iliescu se vorbea ca despre un om al speranțelor de înnoire radicală, un om al viitorului, așa după cum astăzi, chiar dacă s-a retras din prim-planul vieții publice, cuvântul său este așteptat și ascultat chiar și de către cei care nu îi împărtășesc opțiunile.

Ion Iliescu a preluat destinele țării într-un moment dificil, atât intern, cât și extern. Sud-estul Europei era, în 1989, o zonă complicată, instabilă, un adevărat „butoi cu pulbere”, dar Domnia Sa a reușit să conducă politica externă a țării sale cu prudență și abilitate în relația cu vecinii sau cu marile puteri ale lumii.

Până în 2004, societatea românească a funcționat pe principii consensuale, ale dialogului și toleranței politice, avându-l pe Ion Iliescu cel mai puternic susținător al acestui model. Domnul Iliescu a funcționat ca lider după regulile și valorile ce definesc un om politic într-un regim democratic.