Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Balan
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență
Discurs
„Să nu uităm să sărbătorim cum se cuvine ziua de 4 aprilie!”
În urmă cu fix 69 de ani se punea fundația a ceea ce astăzi reprezintă cea mai puternică alianță politico-militară din lume, Alianța Nord-Atlantică. După un lung și dureros război mondial, ale cărui răni încă nu s-au vindecat pe deplin, un grup de politicieni vizionari semnau, la 4 aprilie 1949, la Washington, actul fondator al unei alianțe eminamente defensive, menită să apere membrii de orice amenințări și să preîntâmpine izbucnirea altor tragedii umane.
În urmă cu o săptămână, la 29 martie, noi, românii, ar fi trebuit să ne aducem aminte cu toții că în urmă cu 14 ani, în anul 2004, după vizita istorică a președintelui american George W. Bush, România adera la NATO și depunea toate instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite.
Apartenența noastră la NATO reprezintă, fără echivoc, unul dintre cele mai importante succese pe care le-a înregistrat țara noastră în ultimele trei decenii de la căderea comunismului. Astăzi, noi și familiile noastre dormim liniștiți, ne știm părinții și copiii în siguranță, ne simțim protejați, deoarece știm că articolul 5 din tratat ne garantează pe deplin apărarea integrității teritoriale.
Vă rog să nu uităm și să ne uităm în istoria tristă a poporului român ce a însemnat pentru înaintașii noștri să nu aibă niciodată garanții ferme de securitate. Să nu uităm niciodată ceea ce a însemnat pentru neamul nostru românesc să se apere singur și să-și apere frontierele doar cu piepturile soldaților români!
Gândiți-vă cum și de ce români, peste Prut, au fost separați pe nedrept de patria-mamă, de ce sute de mii de români trăiesc încă departe de țara lor, fie în Bucovina de Nord, fie în Voivodina sau în Cadrilater. România a pierdut milioane din pruncii săi și părți teritoriale extinse pentru că niciodată țara noastră nu a avut, așa cum are astăzi, garanții atât de ferme cu privire la securitatea cetățenilor și apărarea integrității frontierelor statului român.
Vă rog să nu uităm că apartenența la NATO nu a însemnat numai plasarea României sub umbrela de securitate cea mai puternică și cea mai sigură din lume, ci ne-a adus cu ea și garanții economice importante, credibilitate și un parcurs european fără drum de întors. Aderarea la NATO este cea care ne-a deschis larg ușa către aderarea la Uniunea Europeană. Tot aderarea la NATO ne-a creat oportunitatea de a crea un parteneriat strategic cu SUA și una dintre cele mai strânse prietenii și colaborări între poporul român și poporul american. Dovada nu este prezentă în declarații frumoase, ci în fapte, motiv pentru care prietenii noștri americani sunt nu numai cu sufletul în România, ci și cu prezența lor efectivă.
România a înțeles rolul și beneficiile apartenenței la NATO. Soldații Armatei Române sunt primii care au demonstrat partenerilor din NATO că România a meritat să intre în această alianță. Jertfa și curajul soldaților români din teatrele de operațiuni au creat o imagine deosebită țării noastre, care ne face pe deplin mândri de Armata Română.