Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2011
other · respins
Gheorghe Dragomir
Discurs
„Să readucem învățământul acolo unde îi e locul!” În condițiile actuale, când mai-marii noștri guvernanți nu doresc altceva decât să distrugă toate sistemele publice, USL a făcut, la finele săptămânii trecute, un nou pas în configurarea programului de guvernare, prin lansarea viziunii pe educație, după cea economică.
În materie de educație, obiectivul USL este crearea unui învățământ de calitate, prin șanse egale de acces la educație, stabilitate și predictibilitate a sistemului, depolitizare și prin recunoașterea rolului școlii în societate.
Nu există viitor pentru o națiune fără educație, nu există cetățenie deplină fără educație, nu există stat modern care să nu-și asume responsabilități majore în domeniul educației. Vom așeza lumea educației la locul care i se cuvine.
Educația este vectorul de relansare a societății. Educația este cel mai important factor al ieșirii din sărăcie. Dacă nu investim în educație, condamnăm generațiile de mâine.
Nu ne propunem să bulversăm din nou învățământul prin abrogarea actualei legi a educației, ci vom revizui acele elemente din lege care au creat haos în sistem.
Ne adresăm deopotrivă elevilor, dar și părinților, care așteaptă de la o viitoare guvernare garanții privind predictibilitatea parcursului copiilor lor și calitatea actului de educație.
Așa-zisa reformă făcută de actuala guvernare în domeniul educației este de fapt un set permanent de agresiuni la adresa unui sistem care are nevoie de stabilitate.
Cinismul puterii în raport cu educația a fost exprimat cel mai bine de ministrul Funeriu, care întreba cu disprețul specific: „Ați văzut profesori care să moară de foame din cauza salariului?”
Fără educație, o țară este condamnată, iar România este astăzi condamnată pentru că actuala putere a distrus în mod deliberat și cinic sistemul de educație.
Acestea sunt doar câteva dintre ideile stipulate în viziunea pe educație promovată de USL, în condițiile în care regimul Băsescu a determinat o distrugere simbolică a învățământului.
Statutul profesorilor în societate s-a deteriorat nepermis. Cei la care altădată comunitățile să uitau cu mândrie și respect, dascălii, sunt astăzi umiliți și forțați să trăiască la limita subzistenței.
„Celebrul” ministru Daniel Funeriu a trecut la uniformizarea salariilor din învățământ, astfel încât cei care au câștigat în instanță majorarea salariilor cu 50% să nu beneficieze de aceste sume, deși tot el admite că salariile profesorilor ar trebui să fie mai mari, însă, declară cu nonșalanță că „România nu-și permite acum aceste măriri salariale extinse la nivelul tuturor dascălilor”, care ar însemna un efort financiar de două miliarde de lei anual. Totuși, cea mai tragică decizie a ministrului pare a fi cea legată de învățământul universitar. Prin ordinul semnat de către ministrul „11 clase” Funeriu, în baza noii Legi a învățământului, profesorilor din universități le este interzis să acopere mai mult de o normă, restrângându-le totodată dreptul de a efectua suplimentar cursuri în regim de plată cu ora.