Ștefan Daniel Pirpiliu

„Să spunem nu violenței pe stadioane”

În ultimii ani, violența pe stadioane și în jurul acestora a atins cote alarmante în România, iar spectacolul sportiv lasă de dorit. Sunt zeci de cazuri în care suporterii s-au bătut între ei sau cu jandarmii. De asemenea, vocabularul folosit la competițiile sportive te face sa stai acasă, pentru că nu vrei să îți duci copilul sau soția într-un astfel de mediu.

Stadioanele, dar și sălile de sport devin, pe zi ce trece, un adevărat teatru de război între suporteri și forțele de ordine. Steaua, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova au fost obligate să joace meciurile de acasă cu porțile închise sau la cel puțin 150 de kilometri distanță de arena proprie. Autoritățile îi fac vinovați pentru aceste incidente pe suporteri, care la rândul lor acuză forțele de ordine de exces de zel. La fiecare partidă de fotbal și, mai nou, handbal sau hochei, din arsenalul fanilor nu lipsesc torțele, fumigenele și petardele.

Conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, spectatorii au următoarele obligații: să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, în apropierea și în interiorul bazelor sportive. Deși, conform legii în vigoare, este interzis accesul pe stadioane cu fumigene, torțe și petarde, acestea rămân totuși elemente de bază ale spectacolului din tribune. Nici nu este foarte dificil pentru suporteri să păcălească forțele de ordine în acest sens. Există locuri secrete, în arenă, dar și în imediata ei apropiere, unde materialele sunt depozitate cu câteva ore înaintea începerii meciului. Pe de altă parte, ușurința cu care poți confecționa artizanal o petardă va continua să le dea bătăi de cap jandarmilor care trebuie să asigure ordinea publică a manifestărilor sportive de gen.

În lumea fotbalului, în special, s-au importat mai multe concepte după care suporterii înrăiți își ghidează manifestările de susținere pentru echipa favorită. Voi încerca în cele ce urmează să vă explic la ce fac referire.

Dacă fenomenul _hooligans_ a fost în permanență mediatizat și în presa națională cu ocazia confruntărilor dintre echipele autohtone și cele din Marea Britanie, fenomenul _ultras_ este mai puțin cunoscut de publicul larg. La modul teoretic, între fenomenul „ultra” și vestiții _hooligans_ nu există nicio legătură, deși mulți nu fac vreo diferență între cei doi termeni, iar violența de pe stadioane are la bază grupurile de _hooligans_ . Totuși, în zona balcanică, dar și în țările exsovietice, cele două categorii au reușit să coexiste, transformându-se în _hooltras_ .

În România, fenomenul „ultra” a luat naștere imediat după 1989, însă dezvoltarea a început abia în anii 1995–1996. Primele grupări au luat naștere în galeriile cluburilor Steaua, Dinamo, Poli Timișoara, Universitatea Craiova și, mai târziu, Rapid. Chiar dacă mai toți se considerau _ultrași_ , probabil și din cauză că aceste grupări se inspirau din coregrafiile suporterilor italieni, unele acțiuni cum ar fi furtul steagurilor sau al fularelor aparțin fenomenului _hooligans_ ce a luat naștere și s-a dezvoltat în Marea Britanie, așa cum spuneam anterior. _Ultrașii_ încearcă să mute spectacolul în tribune nu prin violențe, ci prin apelarea la coregrafii, care pot conține bannere, steaguri, fumigene sau torțe. Acest lucru exclude însă o confruntare cu adversarii. Acești suporteri încearcă să-și încurajeze într-un mod original echipa.