Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat
Claudiu Vasile Răcuci
Discurs
„Salariul pe hârtie crește, sporul scade! Mai pleacă medicii?”
La începutul anului 2018, atunci când bugetarii au fost înșelați că salariile lor brute vor crește cu 25%, fără să li se spună că transferul de contribuții le va lua peste 22%, am crezut că le-am văzut pe toate și că PSD–ALDE nu este în stare și de alte farse la adresa românilor. Ca om de bună-credință, am crezut că promisiunea PSD–ALDE de dublare sau triplare a salariilor medicilor nu va fi o nouă petardă care să aducă și mai multă nemulțumire în rândul personalului medical. Chiar dacă această majorare de salarii ar fi trebuit să se facă încă din luna iulie a anului trecut, cu toții am zis că este bine dacă se realizează și mai târziu decât niciodată, numai să se întâmple.
Știm cu toții că, numai în ultimii zece ani, România a pierdut peste 20.000 de medici și de tineri rezidenți, împinși de la spate de salariile mizere și de lipsa totală a condițiilor din spitale, de lipsa dotărilor necesare pentru realizarea unui act medical de bună calitate. „Vom stopa plecarea medicilor în străinătate!” – clama, cu zâmbetul pe față, ministrul muncii! „Vor crește salariile. Se vor dubla sau chiar se vor tripla. Nimeni nu va pierde la salariu!” – avea să promită Lia Olguța Vasilescu. Poți să nu dai crezare unui ministru atunci când aruncă în opinia publică asemenea promisiuni? Am așteptat cu toții să vedem dacă sunt creșteri de salarii sau scăderi.
Singurul care a avut o premoniție în legătură cu făcătura creșterilor de salarii a fost chiar Liviu Dragnea, care încă din toamna anului trecut spunea că salariile vor crește, dar veniturile vor scădea. Zis și făcut. Atât medicilor, cât și altor categorii profesionale, salariile brute, adică banii pe hârtie, le-au crescut, însă banii efectiv luați în mână de salariați au scăzut. În cazul personalului medical, limitarea, de-a valma,
a sporurilor specifice din sectorul sanitar a condus la o situație aproape generalizată: creșterile salariilor de bază au fost anulate de scăderile de sporuri de care beneficia personalul medical, mai ales în domeniul bolilor infecțioase. Chiar dacă salariile de bază au crescut, ciuntirea sporurilor le-a dat o veste tristă angajaților din sănătate: pe fluturașul de salariu, venitul efectiv nu era mai mare, ci scăderile au trecut și de 1.000 de lei.
M-aș fi așteptat ca, după această nouă înșelătorie, miniștrii responsabili, începând cu ministrul muncii, să facă un gest de onoare și să-și dea demisia. Este drept că am pretenții cam mari pentru membrii unor partide care nu știu nici ce este onoarea și nici ce este respectarea cuvântului dat. Nu m-aș fi așteptat însă ca miniștri puși de Dragnea să ajungă în situația jenantă și să arunce vina unii pe alții, în certuri ca la piață. Olguța Vasilescu, disculpându-se, aruncă vina scăderii salariilor din sănătate pe Sorina Pintea, ministrul sănătății. Sorina Pintea, la rândul ei, aruncă vina pe Eugen Teodorovici și pe managerii de spital. Și uite așa nimeni nu-i vinovat pentru situația creată, responsabili fiind scoși chiar angajații, care ar fi așteptat creșteri prea mari de lefuri!