Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2017
Declarații politice · adoptat
Radu Babuș
Discurs
„Salut ziua de 9 mai, Ziua Europei, zi cu triplă semnificație pentru România”
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare.”
Proclamarea independenței statale a reprezentat o încununare a strădaniilor unor patrioți, mari personalități din acei ani, și a trebuit consfințită și apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forțelor militare turcești și recunoscută apoi de puterile europene.
De asemenea, ziua de 9 mai este ziua în care forțele aliate din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut, în 1945, victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.
Astăzi, România este parte a Uniunii Europene, recunoscută ca partener de dialog alături de puternice țări europene cu vechi tradiții democratice, și serbează alături de partenerii europeni Ziua Europei.
Pornind de la istorica declarație de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman: „Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată și activă este indispensabilă pentru menținerea unor relații pașnice”, a început amplul proces pentru construirea unei Europe unite, proces care continuă și astăzi, și cu sprijinul țării noastre.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, România! La mulți ani, români europeni!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.