Neculai Rățoi

„Sănătate de Ev Mediu”

Cine are posibilitatea să ajungă măcar prin câteva dintre spitalele țării, mai ales în teritoriu, mai aproape sau mai departe de București, riscă să rămână cu impresia că sănătatea în România este la nivelul Evului Mediu. Eventual, poate chiar rămâne uimit că s-a renunțat la luarea de sânge cu lanțeta și la afumarea cu sulf în butoi. Oricum, principala concluzie este mai mult ca sigur că, în ultimii 25 de ani, intervenția haotică a politicului de diferite doctrine în domeniul medical a atrofiat simțul necesității reale și pe cel al imaginației. De exemplu: principala cauză de deces a devenit cancerul. Pe cale de consecință, ar fi trebuit să se ia toate măsurile pentru depistarea precoce a cancerelor și pentru tratarea rapidă și cât mai sigură a acestora. În afara orașelor cu spitale universitare însă, dotarea secțiilor de oncologie constă mai mult în paturi și perfuzii cu citostatice, în loc să existe măcar la trei județe, dacă nu chiar la două, câte un accelerator liniar de particule, aparat care a salvat mii de vieți încă din vremea strămoșului său, cu cobalt. Este inacceptabil să fie programări pe luni de zile până să-ți vină rândul la tratament, când într-o astfel de boală pierderea acestui timp poate fi fatală. Da, aparatele sunt scumpe și iar o să se vină cu gluma aia că nu sunt bani. Dar dacă Ministerul Sănătății nu absoarbe anual măcar 100% din fondurile europene pe care le poate absorbi înseamnă că la acel minister multă lume mănâncă niște salarii degeaba, iar acest lucru trebuie să se schimbe. Nu, nu banii sunt problema, ci lipsa imaginației și, s-o spunem pe-a dreaptă, lenea. Banii se găsesc, mai ales în colaborare cu consiliile județene – fonduri europene, colaborări externe cu diverse organizații de caritate, modificări legislative care să oblige marii datornici la buget să participe la dotarea cu aparatură medicală... Însă se pare că nu se vrea, din motive meschine, să se facă pași mari în acest domeniu vital pentru națiunea română.

La fel, este nevoie de aparatură de detecție precoce a cancerului, începând cu cea cu termodetecție, ieftină și eficientă în peste 160 de boli, dar de care mulți se feresc ca de foc, deși SUA și Franța le folosesc încă din 1970 într-un sistem național de descoperire timpurie a cancerului de sân. După cum trebuie și laboratoare mai precise, dar și medicație cu molecule de ultimă generație și metode terapeutice noi de tratare a cancerului, mergându-se chiar până la transplant. De ce nu se încurajează și la noi crearea de organe artificiale, pentru transplant, unul dintre domeniile de vârf și de viitor în medicina internațională? Garantat, în România, prețurile ar fi mai rezonabile! Am încredere în imaginația și priceperea medicilor români, dar, pentru toate astea, trebuie ca la Ministerul Sănătății cineva să aibă viziune și voință.

Când începem?