Nicolae Bănicioiu

„Sănătate pe zone”

Reformarea sistemului de sănătate publică este servită cu mult tact de Ministerul Sănătății. Ideea revoluționară pe care o prezintă Ministrul Sănătății prevede comasarea a 111 spitale și transformarea a 71 de spitale în cămine pentru bătrâni.

Întâi de toate, nu se folosește termenul desființare, ci acela de comasare, unitățile spitalicești nu dispar, ele vor fi comasate, lucru bun atâta vreme cât se folosește pretextul reducerii cheltuielilor. În al doilea rând, pentru legitimarea acestei acțiuni, Ministerul Sănătății apelează la un șiretlic demn de un bișnițar iscusit. Pentru a face un lucru rău, este folosit și aruncat în fața opiniei publice un lucru pozitiv, care să contrabalanseze efectul negativ al acțiunii. În realitate, această tehnică de manipulare prin apelarea la factorul emoțional, în acest caz la îngrijirea oamenilor vârstnici, este tactica pe care reprezentanții Ministerului Sănătății au ales-o pentru a lansa minunata reorganizare a spitalelor.

În fapt, cauza bătrânilor este scuza folosită pentru desființarea spitalelor. Modernizarea sistemului de sănătate publică nu se face din condei, schimbând destinația unităților de îngrijire. Pentru viabilitatea sistemului sanitar este necesară dotarea spitalelor în conformitate cu cerințele pentru o bună funcționare, asta însemnând aparatură, medicamente, personal medical și, nu în ultimul rând, clădiri care să nu se dărâme la primul cutremur.

În România, procentul din PIB care se acordă sănătății este rușinos, țările central și est-europene alocă între 6% și 8% din PIB, iar țările membre OECD alocă până la 12% din PIB sănătății publice. România, deși are probleme foarte mari, probleme pe care cifrele le arată, lucrurile se fac invers: în loc să încercăm să reparăm, distrugem și ce ne-a mai rămas.

În 2010, un număr de 3.000 de doctori și-au depus actele pentru a pleca să lucreze în străinătate. Această cifră este dublă față de cea din 2009. În 2008, 50.000 de oameni au murit în spitale, iar în 2010 numărul lor a crescut la peste 60.000. În 2008, 10.000 s-au îmbolnăvit de o altă boală decât cea pe care o aveau în momentul internării, iar în 2010 numărul lor a depășit cifra de 10.000.

Desființarea spitalelor va avea o singură consecință – îngreunarea accesării serviciilor medicale. Un om simplu, de la sat, nu are timpul și nici posibilitatea de a se deplasa la spital, iar dacă acel spital va fi și mai departe de casa sa decât a fost până acum, atunci șansele ca acest om să meargă și să fie diagnosticat la timp pentru a fi tratat scad considerabil.

Mai mult decât atât, motivul care stă în spatele acestei comasări este câștigarea unor funcții, căci la ce altceva s-ar putea gândi membrii PDL. Prin această acțiune se va schimba statutul juridic al spitalelor, fapt pentru care posturile de conducere vor fi libere spre ocupare. Astfel, PDL va putea scăpa și de directorii de spitale pe care nu a reușit să-i îndepărteze până acum și va putea să-și numească directorii după plac.