Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 mai 2012
Declarații politice · adoptat tacit
Sorin Serioja Chivu
Discurs
„Sănătatea este ca banii – niciodată nu vom avea o adevărată idee de valoarea sa până când o vom pierde.” (Josh Billings)
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Ne aflăm într-o perioadă în care atenția opiniei publice este captată în mare măsură de situația românilor ce au de suferit de pe urma înțepăturilor de căpușe. Situația, așa cum bine știți cu toții, este una gravă, la nivel național fiind înregistrați zeci de pacienți diagnosticați cu boala Lyme, provocată de aceste mușcături.
Mediatizarea intensă de care a avut parte acest fenomen a determinat o adevărată psihoză în rândul cetățenilor, cu atât mai mult cu cât este foarte bine cunoscut faptul că această boală, nedepistată la timp și netratată corespunzător, poate provoca moartea pacientului. Cel mai cunoscut caz de acest gen este cel al actorului Șerban Ionescu, imobilizat la pat de mai bine de un an din cauza acestei boli. În cazul său, boala a ajuns în cel mai avansat stadiu, cel al paraliziei.
Așa cum știm toți, situația sistemului medical din România este departe de a putea fi catalogată drept una bună, însă consider că este necesar să luăm unele măsuri, în limita în care putem, pentru a veni în ajutorul celor afectați, întrucât, în momentul de față, unii dintre pacienți preferă să meargă în străinătate pentru a trata simptomele bolii Lyme, ceea ce implică costuri suplimentare din partea lor.
Faptul că în alte state ale Uniunii Europene sunt comercializate, la prețuri ce variază între 30 și 50 de euro, vaccinuri menite să prevină meningoencefalita provocată de mușcăturile de căpușe reprezintă un detaliu ce atârnă greu în decizia luată de pacienții români de a merge în străinătate pentru tratament. În aceeași măsură, contează și faptul că, în unele spitale din România, ca de exemplu Spitalul Județean Brașov și Spitalul Județean Cluj, conducerea acestora a stabilit perceperea unei taxe suplimentare de la pacienții ce au suferit mușcături de căpușe. Astfel, în Brașov, se consideră urgentă prezentarea la spital în primele zile după mușcătură, pentru ca ulterior să fie necesară achitarea unei taxe de 35 de lei, în condițiile în care, după cum este bine știut, simptomele bolii Lyme apar după aproximativ două săptămâni. În cazul spitalului din Cluj, taxa de 30 de lei se achită indiferent de momentul în care se prezintă pacientul.
În aceste condiții, vă rog să facem tot ce ne stă în putință pentru a veni în ajutorul celor care suferă de pe urma mușcăturilor de căpușe, să luăm în considerare faptul că orice pacient român trebuie să beneficieze de tratament corespunzător, indiferent că este vorba de o banală răceală sau de o afecțiune ce îi poate pune în pericol viața, fără a se vedea obligat să plătească taxe suplimentare. Trebuie să facem toate demersurile necesare pentru a ne îndeplini misiunea de a proteja cetățenii, de a lucra în beneficiul lor, de a le respecta unul dintre drepturile fundamentale prevăzute de Constituția României, dreptul la ocrotirea sănătății.