Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
„Sănătatea, în continuare în mare pericol!”
Încă de la începutul așa-zisei descentralizări a sistemului sanitar, mi-am exprimat îngrijorarea și am atenționat că aceasta va duce în prăpastie și ceea ce mai rămăsese pe margine.
Operațiunea a avut o față perversă prin faptul că i-a păcălit pe primari, făcându-i să creadă că vor avea ei spitalele și vor putea să hotărască ce este mai bine pentru comunitate, statul rămânând să asigure o cofinanțare, mai ales în domeniul investițiilor atât de necesare în orice unitate sanitară.
Astăzi constatăm că descentralizarea a dat doar obligații comunităților locale, dar nu a dat niciun ban, iar întreaga responsabilitate a revenit primarilor. Este evident faptul că statul, reprezentat de Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, s-a spălat pe mâini de răspundere, singurii vinovați de toate nemulțumirile și neajunsurile din sistem fiind acum primarii.
Acest mod de acțiune al Guvernului este ultracunoscut, pentru toate greșelile făcute nu este vinovat niciun reprezentant al puterii, ci oricine altcineva, de la Burebista încoace!
Astăzi vedem că Guvernul pregătește închiderea de spitale, desființarea multora, fără să țină cont că spitalele nu îi mai aparțin, deoarece le-a predat autorităților locale. Dar asta ce contează pentru o putere totalitară?!
Când oamenii au început să protesteze în fața unei asemenea atitudini abuzive, nelegale, au început și amenințările: spitalele pot fi păstrate, dar numai dacă vor intra în contract cu casele de asigurări, deci nu vor putea funcționa, adică: „Faceți ce vreți voi, însă numai dacă suntem de acord și noi, altfel...”
Este clar că nu poate fi tolerată o situație atât de crudă la adresa oamenilor, a știrbirii autonomiei locale, a călcării în picioare a legilor țării!
De aceea, cred că oamenii trebuie să înceapă să devină mai solidari și să nu lase guvernanții să le încalce drepturile, să le anuleze accesul la servicii de sănătate care, așa cum sunt ele, asigură măcar o șansă și o speranță la nevoie.
De aceea, oamenii trebuie să fie aproape de aleșii lor și să le ceară imperativ acestora să le respecte dreptul la sănătate, să fie siguri că numai prin forța lor pot să-i determine pe guvernanți să renunțe la prostii și să refacă sistemul sanitar după priorități: medicina de urgență, medicina de familie, prevenția și apoi celelalte componente importante și necesare pentru viața oricăruia dintre noi.
Am luat decizia să mă înrolez în această luptă cu birocrația stupidă a statului PDL-isto-UDMR-ist-UNPR-ist pentru a stăvili ura față de cetățeni, obrăznicia, tupeul și dezinteresul față de oamenii obișnuiți, care se simt din ce în ce mai mințiți, mai neapărați...
Să ne ajute Dumnezeu!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .