Viorica Cherecheș

„Sănătatea, încotro?”

Promisiunile din cadrul programului de guvernare al coaliției PSD–ALDE în ceea ce privește sistemul de sănătate sunt așteptate de pacienți de mai bine de o jumătate de an. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că în centrul acestuia este „pacientul – prima prioritate a oricărei reforme”, dar se pare că acest sistem de sănătate nu se afla în slujba pacientului.

În ciuda sumelor substanțiale folosite și a unor încercări eșuate de reorganizare a acestuia, reforma în sănătate stagnează și scârțâie din toate încheieturile și are tendința de a influența negativ atât serviciile publice, cât și pe cele private.

Deficitul de personal medical se acutizează în bună măsură din cauza emigrării medicilor și a personalului de specialitate. Exodul specialiștilor este cauzat de dotarea nesatisfăcătoare a unităților medicale, de nivelul de remunerare scăzut, de imaginea socială negativă și accesul la performanță redus.

Sistemul de sănătate românesc arată foarte bine doar pe hârtie, realitatea însă este îngrijorătoare, iar strategia în domeniu lipsește sau este uitată în documente frumos redactate, în sertarele ministerului.

Zi de zi vedem imagini și comentarii în mass-media despre dezastrul din spitalele românești ori chiar simțim condițiile mizere din unitățile medicale pe pielea noastră sau a copiilor noștri.

Viitorul ministru al sănătății trebuie să se implice concret în rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă spitalele publice, prin alocarea de fonduri din bugetul ministerului și prin soluții concrete de atragere și utilizare a fondurilor europene.

Toți românii se întreabă de ce s-a ajuns la aceste situații dramatice, când fiecare dintre ei cotizează la asigurările de sănătate. Nimeni nu este tras la răspundere pentru risipa din spitalele românești, pentru clădirile și echipamentele de mii de euro care stau nefolosite. Nimeni nu este răspunzător de faptul că mulți medici continuă să solicite certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate.

Preocuparea statului de a proteja sănătatea pacienților lasă mult de dorit, fondurile alocate sănătății sunt insuficiente și neadecvate necesităților reale, iar de calitatea serviciilor nici nu mai vorbim.

Multă umilință și multă nepăsare. Oare cât valorează viața unui om în România?

Politica de sănătate trebuie să urmeze un principiu simplu, dar foarte eficient, inclusiv din punct de vedere financiar: „mai bine prevenim decât să tratăm”, și sper că și cei care se ocupă exclusiv de sistemul de sănătate vor înțelege acest lucru.