Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other · Trimis la votul final
Vasile Silviu Prigoană
Intervenții pe procedură 64–65
Discurs
## „Sănătatea rămâne fără anticorpi”
Dacă vom considera sistemul sanitar un corp uman, atunci cadrele medicale sunt anticorpii care ne apără de tot ceea ce ar putea să ne îmbolnăvească. Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră pentru a vă aminti că fără anticorpi un organism moare, iar noi suntem pe cale să pierdem majoritatea paznicilor sănătății.
Sistemul sanitar din România suferă de mai mulți ani de un deficit grav de medici în discipline de maximă importanță, dar și de maximă cerere în străinătate, precum anestezie, terapie intensivă, medicină de urgență și altele. În loc să acoperim acest deficit prin politici coerente de stimulare a medicilor, iar aceștia să rămână și să își continue cariera în spitalele noastre, am reușit să accelerăm declinul.
Numai în ultimii doi ani peste 4.000 de cadre medicale au părăsit țara, iar circa 50% din cei care activează în spitale intenționează să o părăsească în următoarea perioadă, dacă vor avea posibilitatea. Cum întreg corpul medical cuprinde aproximativ 41.000 de medici, putem afirma cu ușurință că situația este una gravă.
Școlarizarea unui medicinist costă statul român circa 7.000 de lei pe an, iar pentru un rezident se plătesc aproximativ 15 mii de lei. În cazul în care medicul părăsește România, această investiție nu se regăsește în serviciul medical prestat către populație, fiind, în cele din urmă, un cadou făcut țării în care medicul emigrează sau se stabilește. Dar exodul medicilor nu este numai o chestiune financiară. Cei mai mulți dintre doctorii care au plecat lucrau în localități mai mici, unde practicau medicina secolului trecut, cu materiale medicale mereu insuficiente cantitativ și calitativ. Totodată, numărul tot mai mic de medici creează probleme tot mai mari pentru cei rămași pe baricade. Sunt unități de primire urgențe care au un singur medic, sunt spitale care au doar doi ginecologi, care își împart 30 de gărzi pe lună. Cât de predispuși la eroare pot fi ei, în aceste condiții? Și cât dintr-o eventuală, dacă nu chiar iminentă, greșeală le poate fi imputat?
Populația României este una cu o sănătate precară, rata mortalități a crescut îngrijorător în ultimii ani, iar bolile care afectează populația sunt tot mai agresive. Dacă adăugăm la această situație lipsa personalului medical, România riscă un colaps sanitar.
În aceste condiții, vă propun să găsim soluții de restricționare a migrației specialiștilor și cadrelor medicale medii, precum și schimbarea statului medicului în România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.