Virgil Pop

„Sănătatea, un lux pentru români”

Vreau ca astăzi să uităm puțin de problemele „reale” ale României, cum sunt: luptele interne din PDL, cumetriile acelorași persoane, reginele și regii neîncoronați ai țării sau ieșirea imaginară din criza economică și să vorbim despre un subiect extraordinar de important pentru români: sănătatea. Cine a urmărit activitatea Ministerului Sănătății și atitudinea Guvernului Boc referitoare la acest subiect a putut vedea cum lucrurile se înrăutățesc zi de zi, din pricina amatorismului cras și a nepăsării cronice, și cum viața pacientului român este demonetizată constant în alergătura guvernamentală pentru bani de „investiții” tăiați adesea din fondurile pentru sănătate.

Potrivit unui raport european, românii se află pe ultimele locuri din Europa la cunoașterea drepturilor esențiale în materie de sănătate. Deși plătitori fideli la bugetul de stat, aceștia nu sunt deloc informați cu privire la drepturile pe care le au în mod legal, ca plătitori la sistemul de sănătate. Or, responsabil de informarea cetățenilor este, în parte, și Ministerul Sănătății, care se pare că preferă mai degrabă să saboteze interesele contribuabililor decât să contribuie la menținerea sănătății acestora.

Așa-zisa reformă a unităților spitalicești a început cu stângul, provocând proteste în toată țara, fără a avea un calendar precis de acțiune și fără a se purta discuții cu cei implicați în acest proces. Din 435 de spitale românești, vor fi astfel comasate sau desființate aproximativ 180 de unități, în condițiile în care planul ministerului în ceea ce privește numărul de paturi prevede o scădere până la 5,72 paturi la mia de locuitori în 2013. Cred însă că știm cu toții realitatea tristă din teritoriu, cu paturi pliante aduse de acasă sau cu doi pacienți într-un pat.

De curând, Ministerul Sănătății a anunțat construirea unor spitale regionale în parteneriat public-privat. Toate ar fi bune și frumoase, pentru că România chiar are nevoie de astfel de centre, dar placa aceasta o auzim de foarte mulți ani, fără însă să aibă altă finalitate decât transferul de terenuri dintre ministere și consilii județene sau invers. Or românii au nevoie de un sistem de sănătate bine pus la punct și astăzi, nu doar peste 10 ani, când ar trebui finalizate aceste proiecte. Dar realitatea ne contrazice din nou.

Un studiu IRES arată că aproape jumătate dintre români merg la dentist o dată pe an sau mai rar și aproape tot atâția recunosc că limitele financiare îi țin departe de cabinetele stomatologice. În România, cei mai mulți dintre pacienții cu boli rare sunt diagnosticați incorect. Noul contract dintre CAS și medicii de familie produce, de asemenea, noi îngrijorări pentru sănătatea românilor și pentru medicii de familie, care se văd nevoiți să își închidă, rând pe rând, afacerile, din cauza multiplelor piedici puse de sistem. Și exemplele pot continua.

Din aceste motive, apelul meu urgent ar fi să ne aplecăm mai des și mai atent urechea la tot ce se întâmplă azi cu sistemul medical românesc, pentru că ceea ce face Ministerul Sănătății în această perioadă numai protecție socială nu se numește, și dacă nu vom fi atenți la toate aceste derapaje, mi-e teamă că lucrurile se pot agrava iremediabil.