Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Declarații politice
Mihai Stroe
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Șansa României stă în educație” Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Transformările postdecembriste au intervenit în toate sferele sociale și economice ale societății românești, inclusiv în domeniul educației, unde s-a încercat, prin intervențiile legislative, să se găsească sensul de parcurs al sistemului, unde modificările frecvente și abordările curriculare, mai mult sau mai puțin necesare elevilor, și poate mai mult cadrelor didactice, nu au făcut decât să-l bulverseze.
S-a ajuns astfel ca în școală, prin educația inițială, să nu mai formăm muncitori calificați, considerându-se poate că nivelul economiei este la un înalt grad de automatizare și robotizare, lucru ce nu poate fi adevărat, dacă ne gândim numai că sunt zone ale economiei unde se utilizează frecvent muncitorul calificat și poate specializat, cum ar fi construcțiile, transporturile etc.
La întâlnirile comitetelor sectoriale și ale celor locale de dezvoltare a parteneriatelor sociale, reprezentanții diferitelor domenii economice solicită reînființarea școlilor profesionale,
reclamând lipsa forței de muncă, atât calificată, cât și specializată.
Lucrul acesta se poate realiza prin noul pachet legislativ privind educația, reînființând școlile profesionale, unde accentul formativ trebuie să revină pregătirii tehnice de specialitate și instruirii practice.
Modelele europene referitoare la educație nu trebuie să constituie un impediment, dacă ne gândim că pe piața muncii europeană există o lipsă a forței de muncă în anumite domenii, completată uneori cu muncitori calificați din România. Se pot invoca totodată diverse politici europene privind educația, generalizarea liceului sau menținerea în școală a tinerilor până la o vârstă înaintată, fapt ce ar reprezenta o abordare eronată dacă învățământul este deschis, și studiile se pot continua prin forme de învățământ de tip seral sau învățământ deschis la distanță, cu condiția ca aceste forme să fie riguros organizate și să vizeze obiective educaționale bine definite, în concordanță cu nevoile de formare, astfel încât diplomele obținute la absolvire să aibă acoperire științifică.
## Doamnelor și domnilor,
Stă în puterea noastră să intervenim corect și obiectiv în noua propunere legislativă privind educația, în vederea realizării unei legi moderne, suple și adaptabile tuturor nevoilor tinerilor din România, precum și înclinațiilor acestora, ca deziderat primordial.
Întâlnim uneori liceeni care abia scriu sau citesc, ca urmare a deficiențelor sistemului sau – de ce nu? – a neputinței acestora, ori a societății românești, însă ce putem face dacă avem un învățământ obligatoriu de zece clase și, fără voia lor, elevii sunt înscriși automat la liceu, lipsind alternativa școlii profesionale.
Stimați colegi,
România poate avea o șansă prin investiția în educație, coroborată cu o lege modernă, justă și conformă cu realitățile sociale și economice ale țării noastre și ale Europei. Vă mulțumesc