Minodora Cliveti

„Șanse egale pentru bolnavii români în Europa?”

Franța, țară membră a Uniunii Europene, trece printr-o serioasă criză de personal medical. În zona rurală este o mare lipsă de medici, nu pentru că salariile n-ar fi atractive – câteva mii de euro pe luna, iar pentru cei care practică liber chiar 10.000 euro lunar –, nu pentru că în satele Franței condițiile din spitale sau de infrastructură ar fi deficitare, ci, pur și simplu pentru că medicii francezi nu vor să profeseze în zone rurale.

Și atunci, Franța s-a gândit la o strategie pe termen scurt și mediu pentru a nu lăsa contribuabilul francez lipsit de asistența medicală de specialitate: permite cu mare larghețe venirea de medici din România. De asemenea, autoritățile locale sunt încurajate să facă totul pentru ca acești medici români să se simtă bine, să devină cât mai curând parte a comunității și să-și facă treaba.

O întreagă societate muncește pentru ca deficitul de medici să nu afecteze starea de sănătate a locuitorilor francezi din zonele rurale, inclusiv agențiile specializate în vânătoarea de halate albe. Un reprezentant al unei astfel de agenții declara că vine lunar în România, verifică personal CV-ul medicului român invitat în Franța, se întâlnește cu familia acestuia, discută amănunțit despre obiceiuri și speranțe și face tot ce trebuie pentru ca niciun obstacol să nu stea în calea realizării scopului său și al medicului român: plecarea din țară și exercitarea profesiei de medic în Franța.

Un reporter îl întreba pe agent: „Nu aveți nicio problemă de morală, știind că în România este la ora actuală un deficit de medici, și că tot mai mulți medici români pleacă spre vest?ˮ „Nuˮ, răspunde acesta, „meseria mea este să găsesc cei mai buni medici pentru francezi.ˮ

Știu că știți bine care este situația corpului medical în România, domnule ministru al sănătății, v-am auzit chiar declarându-vă îngrijorat de exodul medicilor români spre Europa, dar nu v-am auzit venind cu soluții sau măcar lansând un apel către corpul medicilor, către experți și către români, în general, pentru a iniția dezbateri naționale pentru găsirea de soluții, dacă ministerul sănătății nu le găsește.

Franța se ocupă de sănătatea cetățenilor săi și preferă medicii români, care sunt bine pregătiți. Trăim într-o lume liberală, în care preceptul _Laissez faire, laisser passer_ funcționează minunat. Numai că ce ne facem noi, românii, de vreme ce acest principiu funcționează în sensul că la noi se fac medicii și de la noi pleacă, gata formați, spre Europa? Este liberalismul acesta o soluție și pentru România sau ar mai trebui să punem statul la treabă pentru găsirea de soluții și pentru noi, cei de aici? Circulația mărfurilor și serviciilor este un principiu european, dar de ce alte țări europene se gândesc la cetățenii lor, în timp ce România de azi, după ce a luptat să deschidă porțile spre vest, le-a lăsat, pur și simplu, vraiște? Nu e prea mult liberalismul acesta?