Alina Elena Tănăsescu

„Șanse sporite pentru copiii abandonați pentru a crește într-un mediu familial”

Copiii orfani sau abandonați vor fi instituționalizați în sistemul național de protecție începând cu vârsta de șapte ani, și nu la trei ani, cum era până acum, cu excepția copiilor care prezintă handicapuri grave, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate, după intrarea în vigoare a unei noi legi adoptate de Parlament.

Noul act normativ privind modificarea alin. (1) și alin. (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prelungește de la trei la șapte ani vârsta minimă la care copiii pot fi plasați în serviciile de tip rezidențial. Astfel, plasamentul copiilor care nu au împlinit vârsta de șapte ani va putea fi făcut doar la familia extinsă, substitutivă sau la asistentul maternal, instituționalizarea lor într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzisă. De la această prevedere fac excepție copiii care prezintă handicapuri grave, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate.

Această lege, printre inițiatorii căreia mă aflu, simplifică foarte mult trecerea de la centrele mari de tip rezidențial la îngrijirea în cadrul unor familii sau cu ajutorul asistenților maternali. Motivația actului normativ este dată de recomandările organismelor internaționale adresate României, respectiv de a diminua în cel mai scurt timp numărul copiilor aflați în centre de plasament, capitol la care ne situăm pe primele locuri din Europa. Atât la nivel guvernamental, cât și în plan legislativ se va acționa

concertat pentru reușita unui plan viabil de dezinstituționalizare a celor aproximativ 20.000 de copii aflați în prezent în cele peste 150 de centre de tip rezidențial din țară. Treptat, aceștia vor fi transferați în centre mici de tip parental, cu asistenți sociali, sau în plasament la familie, în timp ce vechile case de copii urmează să fie închise până în anul 2020.

Centrele de plasament de tip rezidențial, structurate după un tipar învechit, și-au demonstrat până acum efectul nociv asupra copiilor din sistem. Din cercetările efectuate s-a stabilit că micuții care au ieșit din centrele de plasament până la vârsta de trei ani au putut recupera mult mai ușor întârzierile inițiale, dar cu eforturi și costuri mult mai mari. Din nefericire, instituțiile din sistemul de protecție a copilului se confruntă încă cu probleme: lipsa personalului calificat, condiții deficitare și aglomerare. Acestea au efecte negative directe asupra copiilor, printr-o dezvoltare emoțională greoaie a acestora, ei având ulterior dificultăți majore de integrare.

Internarea copiilor în centre de plasament de tip rezidențial are efecte ireversibile asupra comportamentului lor și a factorilor cuantificabili de dezvoltare. Copiii crescuți în centre de plasament au rezultate mai proaste din punct de vedere psihosocial și cognitiv, iar cei care trăiesc în familii din primele șase luni au un IQ mult superior celor care au fost plasați după împlinirea vârstei de trei ani.