Rodica Paraschiv

„Șapte decenii de la adoptarea convențiilor umanitare de la Geneva”

Experiența conflictelor armate a demonstrat că acestea sunt însoțite de violențe excesive, care afectează în aceeași măsură atât forțele care iau parte direct la ostilități, cât și populația civilă, victimă nevinovată a confruntărilor militare. Este o arhivă a amintirilor triste, care nu trebuie uitate sau repetate. Din nefericire, vedem deseori relatări din zonele de conflict care prezintă imagini cumplite, cu copii mutilați, aflați, în cel mai bun caz, pe patul de spital, copii răniți în conflicte armate, copii lăsați orfani, după ce părinții și rudele apropiate li s-au stins în războaie care nu sunt ale lor. Sunt așa-numitele „victime colaterale”, fără nicio vină, oameni care își pierd viața, care rămân mutilați, care rămân fără acoperiș deasupra capului, din cauza distrugerii localităților lor, ca urmare a violențelor.

În acest an se împlinesc șapte decenii de la adoptarea Convențiilor umanitare de la Geneva – 12 august 1949. Având în vedere importanța și semnificația lor pentru protejarea vieții și demnității umane, data în care România a devenit parte la acestea, 14 mai 1956, a fost declarată Ziua dreptului internațional umanitar – Legea nr. 177/2013.

În urmă cu 70 de ani, când comunitatea internațională a adoptat convențiile care formează fundamentul dreptului internațional umanitar, s-a făcut un pas important în direcția creării mecanismelor de protecție împotriva abuzurilor și tratamentului discreționar și a limitării violențelor și distrugerilor în caz de război. Tabloul sumbru al consecințelor conflictelor armate cuprinde de la privarea victimelor conflictelor de asistență umanitară elementară, de la masacrarea copiilor la violarea femeilor, de la torturarea prizonierilor de război la recurgerea la înfometarea populației ca metodă de război, iar deportările și separarea membrilor de familie sunt la ordinea zilei în situații de conflict armat. În cele șapte decenii de la adoptarea Convențiilor umanitare de la Geneva s-a demonstrat că, atunci când prevederile acestora sunt respectate, o mare parte dintre suferințele umane pot fi prevenite sau diminuate. Ce se întâmplă însă atunci când aceste reglementări nu sunt respectate? Rezultatul este haosul, sunt victimele nevinovate, sunt distrugerile lăsate în urmă de părțile aflate în conflict, cărora nu le pasă nici de drepturile omului și nici de Convențiile umanitare de la Geneva.

Tocmai de aceea, cunoașterea și respectarea principiilor dreptului internațional umanitar sunt determinate de existența unui cadru juridic adecvat și eficient, pe care statele semnatare trebuie să-l asigure prin legislația națională.

Parlamentul, prin poziția sa de putere legislativă, are competența de a promova prevederile dreptului internațional și de a asigura garanția cunoașterii lor. Pentru aceasta, Parlamentul dispune de instrumentele adecvate pentru a supraveghea acțiunile Guvernului cu privire la îndeplinirea obligațiilor asumate prin ratificarea tratatelor de drept umanitar.