Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 septembrie 2008
other
Bogdan Olteanu
Alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților
Discurs
Șapte pe săptămână? Am înțeles.
Rog să se comunice liderilor de grupuri că de la Comisia pentru regulament s-a stabilit că doar șapte pe săptămână se fac.
Stimați colegi,
Întrucât verificând moțiunea simplă depusă de Partidul Democrat Liberal ea se conformează prevederilor regulamentare, vă comunic că, potrivit prerogativelor pe care mi le stabilește regulamentul Camerei, stabilesc ca dezbaterea să se desfășoare luni, la ora 16. Moțiunea va fi de îndată distribuită colegilor pentru a lua cunoștință de ea și transmisă Guvernului.
Revenind la ordinea de zi de astăzi, înainte de a trece la vot pentru alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor, vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) din regulament, lista candidaților propuși pentru aceste funcții se supun în întregime votului Camerei Deputaților și se aprobă prin vot secret cu bile, cu majoritatea voturilor deputaților, în condițiile întrunirii cvorumului prevăzut de art. 67 din Constituție.
Totodată, reamintesc că, în conformitate cu prevederile art. 126 din regulament, votul cu bile se desfășoară astfel: fiecare deputat va primi de la secretari câte două bile, una albă și una neagră, care vor fi introduse...așa scrie aici „secretari”, da, avem niște oameni mai noi pe la secretariat... Bila albă introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru. Bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra, iar pentru a obține un vot nul, introduceți ambele bile în urna neagră.
Înmânarea bilelor urmează să se facă de chestori pe baza apelului nominal. Rog chestorii să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.
Vă rog să așezați urnele la vedere. Domnii chestori vechi. Domnul Oltean este vicepreședinte. Domnule Popa, dacă vă face plăcere. Domnule Kelemen lipsește.
Domnul Ignat, dacă ne iubiți.
Dacă nu mai există neclarități, dau cuvântul domnului secretar Ioan Munteanu pentru apel.
Rog să-i faceți și fotografii, că n-o să-l mai vedeți în această poziție.
De asemenea, îi voi invita, după încetarea procedurii de vot, pe membrii Comisiei de numărare și validare și pe cei doi secretari de ședință la sala Biroului permanent pentru întocmirea procesului-verbal și anunț Biroul permanent și Comitetul liderilor că ne întrunim imediat după finalizarea ședinței în plen pentru următoarea ședință a Biroului permanent.
Vă rog, domnule secretar, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.